Connect with us

ACTUALITATE

Oamenii din Giurgiu sună la 112 și anunță că au văzut pantera neagră dispărută din Bulgaria

Publicat

pe

Sursa foto: The Economic Times

O panteră neagră e căutată de peste o săptămână de autoritățile din Bulgaria, țară de unde a dispărut. Autoritățile de peste Dunăre au instituit o interdicție totală și pe durată nedeterminată privind accesul în Parcul Natural Șumenului, ca măsură de precauție.

Zilele acestea, mai mulți cetățeni din Giurgiu au sunat la 112 să anunțe că au văzut pantera. Ultima dată, în cartierul Istru din municipiul Giurgiu. În acest context, la fața locului a fost direcționat un echipaj de jandarmi. Pantera nu a fost însă găsită. Oamenilor li s-a recomandat totuși să nu-și pună viața în pericol, încercând să intervină dacă întâlnesc pantera dispărută dinn Bulgaria.

„În data de 30.06.2025, în jurul orei 03:00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu a fost direcționat în cartierul Istru din municipiul Giurgiu în urma unui apel 112, prin care o persoană sesiza că ar fi observat un animal care părea a fi o panteră neagră.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat faptul că animalul descris de apelant nu se afla în zonă. Totodată, nu au fost găsite alte urme sau indicii.
Echipajul de jandarmi a continuat desfășurarea activităților pentru asigurarea măsurilor de ordine și de protecție a zonei până la ora 09:00. De asemenea, au fost permanentizate activitățile de verificare și monitorizare a zonelor apropiate.

Le recomandam cetățenilor ca în astfel de situații să apeleze numărul unic de urgență 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol și să respecte recomandările forțelor de ordine”, se precizează într-un comunicat transmis de Jandarmeria Giurgiu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Unul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO

Publicat

pe

Echipele de intervenție au reușit să-i extragă pe ei patru alpiniști, care s-au prăbușit în Bucegi, în această după-amiază, în zona Valea Albișoarei (Bușteni), după ce coarda de asigurare s-a rupt.

Din păcate, una dintre victime a fost declarată decedată. Alte două persoane vor fi transportate la București cu elicopterul Black Hawk, care va ateriza pe Stadionul Dinamo – ne informează ISU Prahova. Cel de-al patrulea alpinist a fi dus la Spitalul Județean de Urgență Brașov, cu unitatea de terapie intensivă SMURD Brașov.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

5 greșeli care pot face mai mult rău decât bine până la sosirea ambulanței

Publicat

pe

Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița continuă să publice, pe rețelele de socializare, materiale informative care să ajute populația atunci când se confruntă cu o problemă medicală. Tema de astăzi: 5 greșeli care pot face mai mult rău decât bine până la sosirea ambulanței.  

1. Obiectele în gură în timpul unei crize de epilepsie. 
Mit: „Să nu-și înghită limba”.
Realitate: Limba NU se înghite. Introducerea degetelor sau a lingurilor în gură poate duce la ruperea dinților sau la mușcături severe.
Ce facem: Îndepărtăm obiectele dure din jur, protejăm capul cu ceva moale și întoarcem persoana pe lateral (poziția de siguranță) DOAR după ce criza s-a terminat.

2. Spirtul sau oțetul pe piele în caz de febră mare. 
Mit: „Îi scade febra imediat”.
Realitate: Alcoolul se absoarbe prin piele și poate provoca intoxicații, mai ales la copii. În plus, produce o răcire bruscă ce duce la frisoane.
Ce facem: Împachetări cu apă călduță (nu rece!), antitermice calculate corect conform vârstei și hidratare corespunzătoare.

3. Datul cu ulei sau făină pe arsuri. 
Mit: „Calmează usturimea”.
Realitate: Acestea distrug țesutul mai adânc și cresc enorm riscul de infecție. Medicul va trebui să curețe acea zonă, provocând dureri suplimentare.
Ce facem: Apă de la robinet (călduță spre rece) timp de cel puțin 10-15 minute. Nimic altceva!

4.Bătaia pe spate când cineva se îneacă, dar încă poate tuși. 
Mit: „Să-l ajutăm să scoată obiectul”.
Realitate: Dacă persoana tușește puternic, înseamnă că are cale aeriană parțial deschisă. Loviturile pe spate pot face obiectul să alunece și mai adânc.
Ce facem: Încurajăm victima să tușească. Loviturile pe spate se dau doar dacă nu mai poate tuși sau respira (obstrucție totală).

Reclama

5. Mutarea victimelor de la accidente rutiere. 
Mit: „Să-l scoatem repede din mașină”.
Realitate: Orice mișcare greșită poate secționa măduva spinării dacă există o fractură de coloană, lăsând persoana paralizată pe viață.
Ce facem: Doar dacă există risc iminent de incendiu sau explozie. Altfel, stabilizăm capul manual și așteptăm echipajele de descarcerare.

Reține! Sănătatea începe cu informația corectă, nu cu panica.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite