Connect with us

ACTUALITATE

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie dacă firma are peste 10 salariați

Publicat

pe

ITM Dâmbovița a desfășurat, în trimestrul doi al acestui an, o campanie de informare care a vizat negocierea colectivă, un instrument esențial pentru asigurarea unui mediu de lucru stabil și echitabil.

În acest scop, inspectorii de muncă dâmbovițeni au distribuit pliante informative, pe tema negocierii colective, a etapelor legale pe care aceasta le presupune, dar și a beneficiilor pe care le prezintă, către 243 de angajați. În plus, informațiile au fost afișate și la avizierul instituției, pe pagina web a ITM Dâmbovița dar și prin publicarea de articole informative în presa locală.

De asemenea, au fost organizate și două întâlniri informative, la care au participat 43 de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii din județ. Totodată, au fost informate 77 de societăți, care au numărul de salariați cuprins între 10 și 140.

Atenție! Potrivit legii, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați, iar inițiativa poate veni de la oricare dintre partenerii sociali.

„Încurajăm încheierea și înregistrarea CCM, care devin practic instrumente juridice cu aplicabilitate generală în unitate, asigurând că niciun contract individual de muncă nu va oferi condiții inferioare celor stabilite colectiv”, spune Marius Lixandru – inspector șef ITM Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Titu. Încep „Zilele sportului”, ediția 2026

Publicat

pe

În afară de munca administrativă, complexă și provocatoare totodată, de efortul depus pentru implementarea unor proiecte de interes comunitar, primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, și-a făcut timp să se dedice și să se implice în organizarea unor evenimente cultural-artistice și sportive.

Primăria Orașului Titu organizează și anul acesta „Zilele Sportului 2026”, o cavalcadă de activități dedicate tuturor celor care iubesc mișcarea, spiritul competițional și de echipă.

Programul competițiilor este următorul:

  • Joi – 28 mai 2026. Se va desfășura concursul de înot, Ora 09:00, locație, Bazinul Didactic „Prof. Rozner Emil”.
  • Vineri – 29 mai 2026. Iubitorii de mișcare sunt așteptați începând cu ora 09:00, în centrul orașului, unde se va da startul competiției de Cros. La ora 10:30, la Liceul Teoretic I.C. Vissarion, va debuta competiția de fotbal.
  • Luni, 1 Iunie 2026, începe concursul de tenis de masă. Ora începerii, 09:00. Locul de desfășurare – Sala de sport „Dumitru Miu”.

De precizat că înscrierile pentru competiția de tenis de masă destinată adulților se fac în perioada 27–29 mai, la Sala de sport „Dumitru Miu”. Pentru competițiile dedicate elevilor, înscrierile se realizează prin profesorii de educație fizică din instituțiile de învățământ din orașul Titu.

„Sportul înseamnă disciplină, ambiție, respect și încredere în propriile forțe. Mă bucur că, prin aceste competiții, reușim să aducem împreună copii, tineri și oameni care înțeleg cât de importantă este mișcarea pentru o comunitate sănătoasă și unită. Vă așteptăm să fim împreună parte din această atmosferă frumoasă”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Sărbătoarea copilăriei, pe 31 mai, la Dragomirești

Publicat

pe

De Ziua internațională a copilului, ba chiar un pic înainte, pe 31 mai 2026, când micuții dar și părinții lor stau acasă și au liber la distracție, Primăria Dragomirești, edilul acestei localități, Dragoș Vlădulescu, le-a pregătit copiilor o mulțime de surprize. Pe stadionul comunal din Dragomirești se va desfășura un maraton al veseliei și bucuriei, sub titulatura „Caravana bucuriei”.

Vedetele zilei, copiii, vor avea liber la tobogan gonflabil și carusel. Se vor organiza jocuri cu baloane de săpun, picturi pe față, spectacol de magie. Nu vor lipsi din program muzica, dansul și alte multe, multe surprize. Atmosfera caldă, dulce, a copilăriei va fi întreținută de mascotele uriașe de la Familyada și îndrăgita „Ceata lui Zâmbilici”.

Și, ca să fie bucuria completă, primarul Dragoș Vlădulescu va dărui din partea administrației publice locale câte un cadou surpriză tuturor copiilor prezenți la manifestări.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite