ADMINISTRAŢIE
Dragodana: Măsurile impuse de Guvernul Bolojan nu blochează investițiile. S-a lucrat și s-a decontat la timp!

Dragodana este o comună care ar fi bătut pasul pe loc din punct de vedere al investițiilor, ca de altfel mai toate localitățile din mediul rural din România, dacă Primăria nu s-ar fi concentrat pe atragerea de fonduri nerambursabile. Din fericire pentru locuitorii din Dragodana, edilul Gheorghe Sandu și echipa pe care o are alături la nivelul administrației publice au rezultate bune în ceea ce privește proiectele de dezvoltare implementate cu fonduri atrase. Nu spunem noi acest lucru, ci Ministerul Dezvoltării, care a plasat Primăria Dragodana pe locul 2 la nivelul județului Dâmbovița, cu 30.123.600 lei – bani atrași în anul 2024. Ne-a explicat edilul Gheorghe Sandu că suma reprezintă aproape integral valoarea contractelor de finanțare semnate, fiindcă a impus o abordare pragmatică la nivelul administrației locale: derularea cât mai rapidă a proiectelor.
„Spre exemplu, din cei 30 de milioane cu care apărem în acel raport întocmit de Ministerul Dezvoltării, 5 milioane au fost trași în secunda 2 pentru rețeaua de gaze pe care am realizat-o în Picior de Munte, Boboci și Pădureni. Acolo, a fost o situație atipică. Deja lucram, iar în momentul în care am semnat contractul, a doua zi ne-am dus și am tras banii. Am avut constructor o firmă mare, care a lucrat pe fonduri proprii. În momentul de față, avem o restanță de vreo 8 milioane către constructor, pentru că întregul proiect s-a ridicat la circa 15 milioane de lei. Noi aveam contract semnat, licitație realizată pe 15 milioane și ne-au fost alocați de la bugetul de stat numai 5 milioane de lei. Am fost singurii din țară la momentul respectiv în situația aceasta. Am lucrat și am tras toți banii alocați. Sperăm să ne deconteze până la urmă toți banii. Proiectul l-am derulat pe Programul Anghel Saligny”, ne-a explicat primarul Gheorghe Sandu.
Ne-a mai spus edilul că măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, între care blocarea unor proiecte pe Programul „Anghel Saligny”, reduceri de personal la nivelul administrațiilor publice locale și tăierea multor sporuri, nu vor afecta Primăria Dragodana.
„Pe Programul Anghel Saligny, am mai avut două proiecte pentru modernizare drumuri. Unul este realizat 99%, urmează recepția. Al doilea este decontat 70%. Lucrările sunt executate aproape integral, dar firma nu ne-a transmis documentele pentru decontare. Vorbim despre mai multe segmente de drumuri aflate în diferite stadii de execuție. Aici am putea avea ceva probleme din cauza suspendării plăților pe Anghel Saligny. În rest, noi avem investiții pe fonduri europene, care se decontează în continuare.
Dacă draftul de Ordonanță de Guvern care circulă pe internet va intra în vigoare ne afectează foarte puțin spre deloc, pentru că această reorganizare în Primării despre care se vorbește acum, noi am făcut-o acum 8 ani de zile, ceea ce înseamnă că acum nu ar trebui să suferim. Am încercat să ne specializăm, să aducem oameni pregătiți, au tot venit și plecat, a existat o dinamică foarte mare, iar acum suntem ok.
Noi, la Primăria Dragodana, nu plătim decât spor pentru proiecte europene. O să vedem dacă va fi redus. Spor de antenă nu am dat. 15% mi se pare enorm! Dacă te gândești la un salariu de 2.000 de lei nu era mult, dar la 7.000 de lei înseamnă foarte mult. S-a plafonat la 300 de lei. Nici nu ne dezavantajează, nici nu ne avantajează, pentru că la noi nu s-a plătit acest spor”, ne-a declarat primarul comunei Dragodana – Gheorghe Sandu.
ADMINISTRAŢIE
DN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, ne informează că astăzi, 15 septembrie 2026, pentru județul Dâmbovița, în domeniul infrastructurii rutiere, a fost o zi mare. A avut loc recepția lucrărilor de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi a DN7, Bâldana-Titu.
Vorbim de un proiect a cărui realizare a fost pusă pe tapet încă din 2007, când reprezentanții Centrului Renault de la Titu au solicitat execuția unui astfel de drum deosebit de important pentru tranzitul efectuat de renumita companie europeană. Ani la rândul, totul a rămas la stadiul de promisiune.
„Astăzi, însă, este realitate. Am reușit să deblocăm acest proiect, să îl ducem până la capăt și să oferim șoferilor un drum nou și sigur. Sunt convins că dâmbovițenii care tranzitează zilnic DN 7 simt deja diferența. De la un proiect promis în 2007, la o investiție deblocată și finalizată. Asta înseamnă fapte, nu vorbe” , a scris, pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 15 septembrie 2026, că până la finalul anului vom vedea primele utilaje la treabă în Parcul Chindia, care face obiectul unui proiect de remodelare care include și Grădina Zoologică. Vorbim despre o investiție care depășește 42 de milioane de lei, în mare parte fonduri europene nerambursabile accesate de administrația publică locală prin Programul Regional Sud Muntenia.
„Se vor planta arbori, arbuști și plante ornamentale noi, se vor reface complet aleile și vom avea mobilier urban nou. Cei mici se vor bucura de locuri de joacă mărite și cu dotări moderne, dar în concordanță cu zona istorică. Întregul parc va fi monitorizat video.
Vom avea și elemente de noutate: un pod peste lac, pontoane și zone de promenadă. Vom pune mare preț pe zona verde. Construcțiile și aleile nu vor depăși 10% din suprafața parcului. Perioada maximă de execuție este de 24 de luni”, a precizat edilul Daniel Cristian Stan.
Contractul de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia a fost semnat în luna februarie 2026, iar ieri – 14 septembrie, a expirat termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de licitație publică. Urmează acum evaluarea și desemnarea constructorului.
VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum 5 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 6 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum 20 de oreDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 21 de oreTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum 2 zileCălătorii Grup Atyc își strigă disperarea. Îi aude cineva? „E o bătaie de joc! Te tratează ca pe ultimul om”


























