Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Lucrări în grafic pentru modernizarea DJ 712, Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa

Publicat

pe

Proiectul inițiat de Consiliul Județean Dâmbovița ce are ca obiectiv „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720 C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720A (Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A)” înaintează într-un ritm susținut.

În această perioadă, în ciuda caniculei, se lucrează intens pe DJ 712, Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa, respectiv Lotul 1 al acestui important proiect. De precizat că valoarea investiției, numai pe pe acest tronson, se ridică la aproximativ 101.000.000 lei.

Ne informează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, că lucrările de execuție decurg conform graficului stabilit. Pe acest traseu de circa 16,77 km se vor turna două straturi de asfalt, vor fi amenajate 26.000 mp de trotuare, 18 km de șanțuri din beton, 1,5 km rigole de acostament, 8,7 km rigole carosabile, la care se adaugă 2.000 de podețe de acces la proprietăți. În localitatea Șotânga va fi construit un pod nou. Alte două poduri de pe acest traseu vor fi reabilitate. Cetățenii vor beneficia de 36 de stații de autobuz.

După cum a mai precizat Corneliu Ștefan, drumurile bine construite înseamnă deplasări în siguranță și confort. De asemenea, căile rutiere moderne reprezintă una dintre componentele de bază ale dezvoltării economice ale județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primar Pietrari: Fără implicare, perseverență și finanțare nu poți dezvolta o comunitate!

Publicat

pe

Chiar dacă bugetul localității Pietrari, din județul Dâmbovița, este unul precar, iar sprijinul financiar din alte direcții nu pare să vină, mai ales în această perioadă de criză economică și politică, primarul Cornel Coman gospodărește chibzuit banul public și încearcă să țină în echilibru comunitatea, administrația și, mai ales, să ducă la bun sfârșit proiectele de investiții pe care le are în diferite stadii de implementare. Ne-a mărturisit edilul că ar dori să facă multe în comuna pe care o coordonează, prin votul de încrederea acordat de concetățenii săi, dar, când nu sunt bani, iar proiectele pe care le ai sunt blocate din varii motive ce nu au deloc legătură cu Primăria, te resemnezi și aștepți să se mai schimbe ceva în circuitul politic, economic și legislativ.

Cornel Coman a vrut să pună la punct în primul rând toate drumurile de importanță locală, fiecare străduță, fiecare uliță mărginașă. Comunicarea este esențială pentru oameni. Toate căile rutiere din satul Valea sunt reabilitate. De asemenea, au fost pietruite străduțele adiacente din zonele Olari, La Vârf, La Iuzi. Totodată, străzile Diaconești și Carierei au fost și ele modernizate. Vorbim de circa 5 km de drumuri comunale. Finanțarea pentru reabilitarea acestor drumuri, ne-a precizat Cornel Coman, a fost asigurată de la bugetul local. Pentru execuția lucrărilor, au fost folosite utilajele Primăriei.

Clădirea în care va funcționa un afterschool este gata pregătită să-i primească pe copii. În prezent, se desfășoară procedurile de autorizare. La Pietrari, va fi implementat și un proiect social pentru copiii care provin din familii defavorizare. 15 micuți vor beneficia zilnic de o masă caldă și de facilități în plan educativ. Cei care au probleme cu vorbirea, cu exprimarea vor beneficia și de serviciile unui logoped, plus asistent social. Acesta, atunci când este nevoie, va merge acasă la fiecare solicitant. Și tot în domeniul social, primarul comunei Pietrari, printr-un proiect realizat în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, va construi un centru de sănătate modern. Valoarea acestei investiții depășește 3 milioane de lei. Primarul Cornel Coman speră ca anul viitor să fie demarate lucrările.

Pentru a fi asigurată o minimă economie la buget, administrația publică locală de la Pietrari lucrează la un proiect privind producerea de energie electrică prin panouri fotovoltaice. Intenția edilul este și de a asigura capacități de stocare a curentului electric. Energia produsă va fi folosită pentru asigurarea consumului în unitățile subordonate administrației publice locale și pentru iluminatul public.

„Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Localitatea, oamenii au nevoie de rețele de apă potabilă și canalizare, de gaze naturale, de tot ceea ce ne apropie de confortul urban, de civilizația europeană. Sperăm să o scoatem, ușor-ușor, la capăt cu toate. Este dificil sau aproape imposibil să pornești un proiect, să îl duci la bun sfârșit dacă nu ai asigurate sursele de finanțare, fie ele din fonduri europene sau guvernamentale, dacă nu lucrezi cu firme serioase. Și, așa cum v-am mai spus, în această perioadă, situația la capitolul implementării proiectelor a fost deosebit de complicată. Sperăm să ne revenim și să intrăm în ritmul acela normal al unei societăți. Oamenii au așteptări de la cei care conduc”, ne-a spus Cornel Coman – primarul comunei Pietrari.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Municipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare

Publicat

pe

Licitația publică pentru desemnarea constructorului care va executa de la zero în municipiul Târgoviște o autogară pentru transportul metropolitan (în afara orașului) se apropie de final – a anunțat primarul Daniel Cristian Stan. Proiectul va fi implementat lângă sediul operatorului de transport local, pe Calea Ialomiței (după Complexul de Natație).

Ne mai informează edilul că noua autogară va avea atașată și o parcare de aproape 500 de locuri, de tip park&ride. Practic, dâmbovițenii care vin la serviciu în Târgoviște sau cu diferite treburi își vor putea lăsa autoturismele în siguranță în această parcare, în regim de gratuitate, și vor putea folosi autobuzele de transport în comun pentru a se deplasa în oraș. Este un concept întâlnit în toate orașele din vestul Europei, menit să contribuie la decongestionarea traficului.

Reamintim și faptul că, de la 1 septembrie 2026, în fiecare zi de vineri se circulă gratuit cu autobuzele Primăriei Târgoviște, pe teritoriul municipiului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite