ACTUALITATE
El este Max, un suflet care a pătimit din cauza nepăsării și ignoranței…

El este Max – Ciobănesc Malinois
Data naștere: 22.05.2023
Data înregistrare: 27.09.2023
Proprietar: un om bun care l-a iubit și l-a îngrijit corespunzător
Max a scăpat pe stradă și a ajuns la Adăpostul public Giurgiu, adus de un vecin al proprietarului. Deși era microcipat, în Adăpost nu a fost verificat și astfel stăpânul lui nu a știut ca drăguțul Max, care avea atunci un anișor, zăcea trist într-o boxă rece, alături de alți peste 600 de câini.Fiind tânăr și cu un temperament sensibil, starea lui Max s-a degradat, iar după un an și jumătate în afara familiei arată deplorabil.
În urma problemelor recente din Adăpost, fiind slab și speriat, Max a ajuns pe Facebook, fotografiat de persoane care doreau să creeze sentimente de milă și să obțină bani în mod ușor. Astfel, mulți indivizi au încercat să-l ia pe Max din Adăpost și să profite de ocazie să mai strângă niște bani. Unii chiar mințeau că sunt proprietarii lui, inventând fel și fel de povești. Ajuns în mijlocul disputei, l-am verificat pe Max în RECS, am contactat proprietarul și am aflat ceea ce v-am povestit mai sus.
Stăpânul lui Max, un om deosebit, a venit astăzi, a doua zi după ce a aflat unde este cățelul, și l-a luat de la Adăpost. Max nu l-a recunoscut în totalitate, dar Gabriel, stăpânul lui, a fost singurul care a putut să-l atingă și, în final, Max a acceptat chiar să fie luat în brațe. Imaginea cu reîntâlnirea a fost sfâșietoare, dar este ultima zi de suferință pentru Max. De-acum s-a întors acasă!
Pentru noi este clar. După ce lucrurile se vor liniști și cei responsabili vor fi trași la răspundere, toți câinii din adăpost vor fi verificați pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple! Un câine intrat în Adăpost nu avea voie să nu fie verificat, iar proprietarul trebuia să fie anunțat imediat.
Ușor-ușor, vom pune lucrurile pe un făgaș normal, dar este nevoie de puțin timp. Vremea profitorilor s-a terminat! Fiți alături de noi, de Adapost și de adevăr!
Mesaj primit de la Adăpostul public de câini Giurgiu
Sursa: Primăria Municipiului Giurgiu
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























