Ialomiţa
Biserica Evanghelica din Țăndărei a fost mistuită de flăcări

Pompierii ialomițeni au intervenit astăzi, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins Biserica Evanghelică din orașul Țăndărei
La fața locului au fost alocate mai multe echipaje de stingere de la Țăndărei, Fetești și Slobozia.
Flăcările au cuprins întreaga clădire, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați și exista riscul să se extindă la imobilele învecinate. Pompierii au evacuat dintr-o clădire alăturată trei persoane adulte și patru copii.
UPDATE: Informare ISU Ialomița
În urma evenimentului au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 1200 de metri pătrați și interiorul lăcașului de cult pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Ialomiţa
Băiețel de 8 ani, fugit de acasă, a fost lovit mortal de un tren

O adevărată tragedie s-a produs astăzi, 9 iulie 2026, în sânul unei familii din municipiul Fetești, județul Ialomița. Totul a pornit de la plecarea voluntară de acasă a unui băiețel de 8 ani. Dispariția a fost reclamată autorităților de către tatăl copilului. Imediat, polițiștii de la Biroul din Fetești au pornit căutările.
După aproximativ 10 minute de la demararea acțiunilor de căutare, polițiștii au fost sesizați de către mecanicul unui tren care circula pe ruta București-Constanța cu privire la faptul că, în zona Gării Borcea, ar fi accidentat un minor.
În urma verificărilor efectuate în perimetrul gării a fost găsit decedat un copil. Era chiar băiețelul de 8 ani care plecase de acasă și era căutat de familie și de oamenii legii.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au demarat cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au condus la producerea acestei tragedii.
Ialomiţa
Șarpe de 1,5 metri, capturat dintr-un aragaz. VIDEO

O femeie în vârstă de 59 de ani, din localitatea Axintele, județul Ialomița, a sunat, ieri după-amiază, la 112 și a solicitat sprijinul autorităților în vederea capturării unui șarpe descoperit în locuința sa.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care, după efectuarea unor căutări, au descoperit reptila în interiorul unui aragaz. Șarpele, care avea aproximativ 1,5 metri lungime și o greutate estimată la 5 kilograme, a fost capturat în condiții de siguranță, fără a pune în pericol persoanele aflate în locuință.
După prindere, reptila a fost transportată și eliberată în habitatul său natural, într-o zonă sigură, departe de zonele locuite.
Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc cetățenilor faptul că, în situația în care observă animale sălbatice sau reptile care pot reprezenta un pericol, este recomandat să nu încerce să le captureze sau să le îndepărteze pe cont propriu, ci să solicite sprijinul autorităților competente prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zilePrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum o săptămână18-19 iulie 2026. Zilele orașului Găești. Programul aici
ACTUALITATEacum 4 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum o săptămânăAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
ACTUALITATEacum 5 zilePrimăria Dragodana a premiat-o pe absolventa care a obținut media 10 la Bacalaureat
Argeșacum o săptămânăMotociclist decedat într-un accident rutier în Oarja, județul Argeș


























