Argeș
Carne obținută prin sacrificarea ilegală de animale, vândută prin magazine autorizate!

Un bărbat de 44 de ani, din Poiana Lacului, județul Argeș, a fost prins în flagrant când comercializa către un agent economic fin orașul Mioveni carne de vită, obținută prin sacrificarea ilegală a animalelor. La momentul depistării de către polițiști, acesta deținea în mașină 256 kg de carne și avea asupra sa peste 11.000 de lei – ne informează IPJ Argeș.
„În continuare, în baza autorizării din partea instanței competente, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului, cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș. Astfel, la locația percheziționată au fost descoperite amenajări și ustensile specifice sacrificării de animale de dimensiuni mari, precum și resturi de animale, fiind ridicate mai multe mijloace de probă.
Totodată, la activitate au participat și reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, D.S.P. Argeș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, împreună cu care au fost efectuate verificări și în proximitatea locuinței celui în cauză, stabilindu-se că de la locul amenajat pentru sacrificare erau deversate pe sol ape uzate, sânge și alte deșeuri animaliere.
Față de cantitatea de carne oferită spre vânzare cu ocazia depistării în flagrant, de 256 de kg carne tip carcasă de vită, a fost dispusă, de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, punerea sub sechestru și dirijarea acesteia către o unitate autorizată pentru neutralizare (incinerare). De asemenea, suma de peste 11.000 de lei, găsită asupra bărbatului în cauză, a fost dispusă măsura indisponibilizării în vederea continuării cercetărilor.

Ca urmare a celor constatate, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru transportul neautorizat de produse din carne fără documente, respectiv cu amendă în valoare de 40.000 de lei, ca urmare a constatării de la adresă, privind sacrificarea de animale în alte locuri decât cele autorizate sanitar-veterinar, conform H.G. 984/2005.
Totodată, operatorul economic a fost sancționat contravențional de către reprezentanții D.S.V.S.A. Argeș, cu amendă în valoare de 12.000 de lei, ca urmare a primirii de produse alimentare fără trasabilitate.
De asemenea, în urma celor constatate la locuința celui în cauză, reprezentanții D.S.P. Argeș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Argeș au dispus desființarea scurgerii de la amenajarea unde cel în cauză sacrifica animale, curățarea zonei în care au fost descoperite resturi animale, precum și o serie de măsuri obligatorii de îndeplinit cu privire la gestionarea deșeurilor, urmând ca la împlinirea termenelor, reprezentanții să revină în control.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.
În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață sau subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industria sau fondul piscicol.
ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
Argeș
Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.
La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.
Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























