Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Proiecte în derulare în comuna Răzvad. Guvernul pune în pericol unele investiții, dar Primăria nu stă pe loc

Publicat

pe

Emanuel Spătaru - primarul comunei Răzvad

Răzvad, una dintre comunele care se învecinează cu municipiul Târgoviște – capitala județului Dâmbovița, s-a transformat frumos de când administrația publică locală este condusă de Emanuel Spătaru – cel mai tânăr primar din România în anul 2016, atunci când localnicii i-au încredințat prin vot primul mandat de edil. Anterior, fusese cel mai tânăr viceprimar din România. La o vârstă când alții abia dacă își fixează propriile obiective în viață, Emanuel Spătaru a demonstrat că știe cum să dezvolte o comunitate. Răzvad este astăzi o comună în care condițiile de trai sunt la nivel de oraș, o comună care place ochiului.

Administrația Emanuel Spătaru a implementat zeci de proiecte mari, în toate domeniile, de la drumuri și rețele de utilități la educație, religie și asistență socială, investiții menite să schimbe în bine viața oamenilor. Spre exemplu, în nicio altă localitate din județul Dâmbovița nu a reușit Primăria să readucă elevii și preșcolarii la unitățile de învățământ din sat, după ce fuseseră înscriși la școli și grădinițe din Târgoviște, așa cum s-a întâmplat la Răzvad. A fost ambiția edilului Emanuel Spătaru, devenită realitate datorită investițiilor în infrastructura educațională. Urmează acum, la cererea localnicilor, construirea unei creșe.

Trebuie să punctăm că, la Răzvad, toate lucrările de substanță au fost realizate cu fonduri atrase – europene, guvernamentale și de la Consiliul Județean, primarul Emanuel Spătaru și echipa sa fiind preocupați în permanență să identifice alte și alte resurse financiare pentru a dezvolta comunitatea locală, astfel că, an de an, au fost puse în practică proiecte noi. Astăzi însă, tânărul edil se vede nevoit, din cauza măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, să îi anunțe pe locuitorii comunei că ritmul investițional va scădea în perioada următoare.

Primăria Răzvad are în derulare proiecte prin cele două programe de finanțare pe care Executivul României le suspendă: PNRR și „Anghel Saligny”. Este vorba despre Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Valea Voievozilor, ajuns la un grad de execuție de aproximativ 30%, un proiect de asfaltare drumuri, realizat în proporție de 80%, și amenajarea tramei stradale de-a lungul DN72, de la Mănăstirea Dealu până la Primărie, cu piste pentru bicicliști, trotuare și accese în gospodării, investiție executată în procent de 30%. Cele trei proiecte depășesc 20 de milioane de lei, fără TVA. Ne-a spus edilul că au fost transmise facturi spre decontare încă din luna aprilie, dar nu au fost plătite nici acum. Și nimeni nu le spune clar ce urmează!

Șantier Centrul de zi pentru persoane vârstnice

„Tot ce a reușit Guvernul să facă la momentul acesta, prin măsurile pe care le-a luat și cele anunțate că urmează, nu a fost decât să sperie populația, constructorii și investitorii. Ne spun constructorii că nu comandă nimic până când nu știu exact ce măsură o să ia Guvernul. Ei își doresc să lucreze, dar în același timp se tem să nu vină Guvernul cu ordin de sistare. Nimeni nu-și permite să investească niște bani dacă nu știe când îi recuperează. Ce valoare mai au dacă îi primesc înapoi peste 1 an, spre exemplu?

La Răzvad, măsurile Guvernului Bolojan pun în pericol toate proiectele pe care le avem în derulare. Conservarea înseamnă să păzim obiectivele la care am lucrat și să le punem la adăpost, astfel încât să nu se degradeze în timp. Problema este pentru câtă vreme facem asta? Nu ni s-a spus! Unele administrații locale au școli fără acoperișuri, șanțuri săpate pentru canalizare, drumuri pregătite pentru asfaltare… cum să sistezi, ce să conservi?

Am văzut o declarație a premierului Ilie Bolojan. Ne îndeamnă să facem credite. Primăria Răzvad este un caz fericit, poate contracta credite, fiindcă nu avem datorii, suntem solvabili. Problema este că Trezoreria acordă credite doar pentru proiectele cu fonduri europene, cum ar fi Centrul de zi pentru persoane vârstnice, finanțat pe PNRR. Pentru cele pe „Anghel Saligny” ar trebui să luăm credit de la o bancă comercială, cu dobândă mare. Într-adevăr, mai degrabă plătim dobânzi decât să se distrugă lucrări executate. Vom vedea. Durerea este că nimeni nu comunică nimic în sensul acesta. Este o lipsă de asumare”, ne-a declarat primarul Emanuel Spătaru.

Ne-a mai spus edilul de la Răzvad că are două proiecte pentru care nu au fost semnate contractele și, evident, nici nu au demarat lucrările, iar aceste investiții vor fi blocate. Vorbim despre podul de la Bleaju (sat Gorgota) și Centrul Cultural Răzvad.

Din fericire, nu sunt afectate de măsurile Guvernului proiectele pentru care finanțarea a fost accesată prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) și prin Programul Regional Sud Muntenia.

„Pe GAL, pe fonduri europene adică, avem un proiect pentru amenajarea unei zone de agrement la Gorgota, acolo unde organizăm evenimentul „Sbor la Gorgota”. Am gândit să avem în acel perimetru: alei pietonale, foișor, spații verzi, băncuțe, coșuri de gunoi, loc de joacă, masă de tenis, două mese de șah etc. Vrem să fie un spațiu unde să stea și copiii, și vârstnicii. Lângă această zonă, lăsăm spațiu unde să facem un teren de sport multifuncțional – nu avem fonduri acum.

Pe PR SM, am depus un proiect pentru construire creșă. O vom face lângă Grădinița Răzvad. Suntem în evaluare. Probabil vom primi răspunsul spre sfârșitul lunii septembrie. Aveam în plan să realizăm și un parc pe 5 hectare, în zona stadionului, dar nu am dispus de fonduri pentru proiectul tehnic și autorizația de construire, care sunt obligatorii pentru a accesa finanțare prin PR SM. Am considerat prioritar proiectul pentru creșă”, ne-a declarat primarul comunei Răzvad.

Curtea Primăriei Răzvad va fi amenajată în parteneriat cu CJ Dâmbovița

De asemenea, merg înainte proiectele realizate în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, cu finanțare în cote egale: 50%-50%. Contractele de finanțare au fost semnate în luna iulie, urmează să fie organizate licitațiile, iar lucrările propriu-zise vor demara cel mai probabil anul viitor.

„Avem patru proiecte: un loc de joacă în Răzvad – lângă școală, amenajarea centrului civic, mai precis curtea Primăriei, unde vom avea un spațiu pentru căsătorii în aer liber, o zonă tip teatru de vară, gradene și parcare, plus două proiecte de extindere a rețelelor de apă și canalizare în zonele unde au fost construite case noi”, ne-a precizat primarul Emanuel Spătaru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură

Publicat

pe

Primăria Titu va implementa două proiecte de infrastructură, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Contractul de asociere a fost semnat, astăzi – 3 noiembrie 2026. Cele două investiții se ridică la 9.950.000 lei, sumă care va fi acoperită în cote egale de cele două administrații publice. Parteneriatul se referă la modernizarea DJ 701, pe tronsonul Sălcuța – Odobești, și reabilitarea podului ANIF.

„Vorbim despre investiții concrete, care răspund unor nevoi reale ale comunității și contribuie la dezvoltarea orașului nostru. Le mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și tuturor celor implicați în susținerea acestor proiecte.

Continuăm să atragem investiții, să construim și să transformăm planurile în realitate, pentru Titu și pentru oamenii care își au aici casa și familia. Avem mult de muncă și știm ce avem de făcut. Mergem înainte, cu seriozitate și cu grijă pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite