ACTUALITATE
Zilele Cetății Târgoviște 2025. Nu rata standurile creatorilor de artă populară autentică!

Astăzi – 6 septembrie 2025, au trecut prin Târgul Meșterilor Populari organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița în Parcul Chindia cu ocazia „Zilelor Cetății Târgoviște”, pentru a-i felicita pe făurarii și artiștii populari veniți cam din toate colțurile țării, primarul Cristian Daniel Stan și președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan.
Reprezentanții administrației publice locale și județene s-au oprit pe la fiecare stând în parte și, în afară de salutul lor și felicitările adresate pentru abnegație, dăruire și talent, au discutat cu acești creatori de artă populară autentică despre meseriile îmbrățișate, ba unii le-au împărtășit chiar și câteva taine ale făuririi de podoabe și obiecte de decor.

„Astăzi, am fost în Parcul Chindia, unde am stat de vorbă cu meșterii populari și le-am admirat creaţiile – adevărate bijuterii ale culturii noastre locale. Târgul ne aduce tradiția și frumusețea meșteșugurilor autentice. Vă invit să descoperiți și voi farmecul tradițiilor și să sprijinim împreună păstrarea meșteșugurilor dâmboviţene”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
În această incursiune plăcută prin Târgul Meșterilor Populari, primarul Cristian Daniel Stan și președintele Corneliu Ștefan au fost însoțiți de deputata Carmen Holban, de administratorul public Gabriel Boriga, de viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cosma și de secretarul Consiliului Local Municipal Târgoviște – Cătălin Chiru Cristea.
ACTUALITATE
Arhiepiscopia Târgoviștei sprijină construirea unei biserici ortodoxe în Japonia

Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului – Cota 1000”, din județul Dâmbovița, a mers, un binecuvântarea Mitropolitului Nifon – Arhiepiscopul Târgoviștei, în Japonia, pentru a contribui la ridicarea unei biserici din lemn în cimitirul Parohiei „Sf. Gheorghe” a Comunității ortodoxe române din Tokyo, din Minami Alps, Yamanashi.
„Părintele stareț Hristofor a contribuit la confecționarea, în România și, apoi, la montarea și asamblarea în Japonia a structurii din lemn a acestui locaș de cult. În prezent, se lucrează la realizarea învelitorii acoperișului, la instalația electrică, la confecționarea și montarea catapetesmei și a mobilierului bisericesc, precum și la alte lucrări de finisare necesare finalizării proiectului.
Menționăm că această biserică, având hramurile „Învierea lui Lazăr” și „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”, a fost realizată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după modelul bisericii de lemn a Schitului Runcu Cucuteanca din Arhiepiscopia Târgoviștei”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
ACTUALITATE
ITM Dâmbovița, campanie de informare privind contractul colectiv de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița derulează, până la finalul anului 2026, o campanie de informare pentru promovarea negocierilor colective la nivelul angajatorilor, atât din sectorul privat, cât și din cel public, obiectivul urmărit fiind creșterea gradului de conștientizare și informare cu privire la hărțuirea pe criteriul de sex și hărțuirea morală la locul de muncă, precum și pentru promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media. Activități similare vor avea loc în toate județele din țară.
Contractul colectiv de muncă rămâne unul dintre cele mai importante instrumente prin care angajatorii și salariații pot stabili condiții de muncă adaptate specificului fiecărei activități, beneficii suplimentare și mecanisme de dialog care contribuie la stabilitatea și predictibilitatea relațiilor de muncă.
„Inspectorii de muncă vor desfășura activități de informare adresate angajatorilor care au obligația legală de a iniția negocierea colectivă, precum și celor ale căror contracte colective de muncă urmează să expire. O altă componentă importantă a campaniei este dedicată prevenirii și combaterii discriminării, hărțuirii pe criteriul de sex și hărțuirii morale la locul de muncă”, precizează ITM Dâmbovița.
Pe durata campaniei, activitățile de informare vor fi intensificate prin distribuirea de materiale informative, publicarea de informații pe site-ul instituției și pe pagina oficială de Facebook, precum și prin dialog direct cu partenerii sociali și reprezentanții mediului de afaceri.
„Respectul, demnitatea și egalitatea de șanse trebuie să existe în fiecare loc de muncă, indiferent de domeniul de activitate sau de funcția ocupată. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița susține și promovează un mediu profesional în care fiecare persoană este tratată corect, fără discriminare, hărțuire sau abuz. În activitatea noastră promovăm valori fundamentale precum egalitatea, respectul, diversitatea, empatia și responsabilitatea și îi încurajăm pe toți angajatorii să transforme aceste principii în practici reale, asumate și vizibile la nivelul fiecărei organizații”, a declarat inspectorul-șef al ITM Dâmbovița – Marius Lixandru.
ACTUALITATEacum o săptămânăProgram integral Zilele județului Dâmbovița, 4-7 iunie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A fost redeschis ștrandul de la Complexul de Natație. Program și tarife aici!
ACTUALITATEacum 2 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
ACTUALITATEacum o săptămânăSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei răniți într-un accident rutier în comuna Răzvad, județul Dâmbovița
Argeșacum o săptămânăTânără de 19 ani, agresată sexual pe stradă, ziua, într-un loc public
ACTUALITATEacum 5 zileA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
Dâmboviţaacum o săptămânăTitu. Accident pe strada Gării. Doi copii au ajuns la spital























