Connect with us

Argeș

Tânăr băut la volan s-a jucat de-a urmărirea cu polițiștii pe străzile din Pitești

Publicat

pe

Un tânăr de 27 de ani, din Pitești, a ajuns în arestul Poliției după ce, în noaptea de 29 spre 30 septembrie, s-a urcat băut la volan și a pornit la plimbare prin oraș, având alături o prietenă de 22 de ani, din Călinești.

La un moment dat, a avut neșansa să îi apără în față un echipaj de Poliție care a efectuat semnalul regulamentar de oprire a autovehiculului pentru efectuarea unui control de rutină. Bărbatul aflat la volan, speriat probabil din cauza faptului că băuse, nu a oprit mașina, încercând cu orice preț să fugă din calea polițiștilor.

Evident, a început o urmărire ca-n filme, în timpul căreia tânărul băut a lovit un autoturism parcat pe strada Constantin D. Stătescu. A urmat o altă tamponare, pe strada Carol Davila, la intersecția cu Aleea Victor Eftimiu, cu un autovehicul, la fel, parcat. Teribilistul tot nu a vrut să cedeze. În final, pe fondul efectuării manevrei de mers înapoi, a intrat în coliziune cu autospeciala Poliției care pornise pe urmele lui. În urma impactului, mașina oamenilor legii a suferit avarii serioase.

Prins în cele din urmă și supus testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul se afla cu mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. După efectuarea analizelor de specialitate la o unitate spitalicească a reieșit că valoarea alcoolemiei depășea 0,80g/la alcool pur în sânge.

În cursul zilei de astăzi, 2 octombrie, tânărul va fi prezentat în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.

La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.

Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite