Connect with us

ACTUALITATE

Dâmbovița: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Joburi bară la bară cu numărul de doritori

Publicat

pe

Ieri – 10 octombrie 2025, la Clubul Studenților din Târgoviște, devenit loc tradițional pentru astfel de evenimente, s-a consumat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții instituțiilor de învățământ mediu și superior. De precizat că, în afară de proaspeții absolvenți, se aflau foarte mulți oameni trecuți de prima tinerețe, care își căutau un loc de muncă. Unii dintre participanți ne-au mărturisit că vremurile au devenit mult prea dificile, locurile de muncă nu sunt tocmai interesante, iar salarizarea promisă de angajatori nu prea depășește minimumul pe economie. De fapt, aceasta este o tară a sistemului economic privat din județul Dâmbovița și nu numai.

La inițiativa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița au fost prezenți în incinta devenită neîncăpătoare sute de căutători de joburi. Pentru a se evita aglomerația, clar neproductivă în activitățile de negociere și comunicare directă, participanții, aflați în sala de spectacol a clubului, intrau în zona în care erau instalați reprezentanții agenților economici ofertanți în grupuri de câte 20 de persoane și la intervale de timp stabilite de organizatori.

După cum ne-a comunicat AJOFM Dâmbovița, la această ediție a Bursei Locurilor de Muncă, s-au prezentat 38 de agenți economici, care au scos la bătaie 581 locuri de muncă vacante. Domeniile în care ar fi trebuit să presteze solicitanții au fost variate, de la prelucrare metale și mase plastice, construcții, informatic, industria alimentară, comerț, contabilitate și activități financiare, transporturi, asigurări până la servicii către populație, hoteluri și restaurante.

Ne mai informează reprezentanții AJOFM că, din cele 535 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, 254 au aplicat pentru un job. Rămâne de văzut câte dintre acestea vor încheia și contracte de muncă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Parcul fotovoltaic de la Răcari, pregătit să producă energie electrică

Publicat

pe

Primarul Marius Caravețeanu ne informează că parcul fotovoltaic de la Răcari este gata. Lucrările la acest obiectiv au fost finalizate și recepționate. Beneficiarul acestei capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile este S.C. EOL ENERGY S.R.L.

Parcul fotovoltaic de la Răcari are o putere instalată de 6,71 MW. Valoarea totală a investiției este de 30.233.670,30 lei, contribuția comunitară fiind de 9.231.700,73 lei. Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu sprijinul Uniunii Europene – NextGenerationEU.

Ne-a mai spus primarul Marius Caravețeanu că acest obiectiv este deosebit de important pentru dezvoltarea economică a orașului Răcari. Vorbim despre o investiție care contribuie la dezvoltarea producției de energie electrică din surse regenerabile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general

Publicat

pe

Prof. Dan Alexandru Tică esre începând de astăzi, 1 septembrie 2026, noul inspector școlar general al ISJ Dâmboviţa. În ultimii 4 ani, a ocupat postul de inspector școlar general adjunct.

Înainte de a fi cooptat în echipa de conducere a ISJ Dâmboviţa, întâi ca inspector școlar pe domeniul Educație fizică și sport, apoi ca inspector școlar pentru Management educațional, profesorul de educație fizică și sport Dan Alexandru Tică a fost director general al Școlii „Paul Bănică” din Târgoviște timp de 3 ani și director adjunct al aceleiași unități de învățământ timp de 2 ani.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite