Dâmboviţa
Femeie decedată într-un incendiu în comuna Șelaru

O simplă scânteie sau jarul căzut din sobă și neobservat la timp a dus la producerea unui incendiu care a cuprins locuința sărăcăcioasă a unei bătrâne din comuna Șelaru.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la ISU Dâmbovița, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, interiorul unei camere fusese cuprins de flăcări. Militarii au acționat pentru limitarea extinderii focului la întreaga locuință.
Din nefericire, în interiorul casei a fost găsit trupul unei femei de 70 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ANUNŢURI
Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 17 orePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 5 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























