Dâmboviţa
Tânăr din Nucet arestat preventiv după ce a furat bunuri de 15.000 de euro dintr-o fostă croitorie

Polițiștii dâmboviţeni au executat ieri, 23 octombrie 2025, o percheziție la domiciliul unui tânăr din satul Cazaci, comuna Nucet, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din ancheta efectuată de oamenii legii a reieșit că, în seara zilei de 20 octombrie, bărbatul a pătruns în interiorul unei anexe aparținând unei foste croitorii situată nu departe de domiciliul său, de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 15.000 de euro.
Hoțul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat în fața instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Dâmboviţa
Au tăiat ilegal 20 de brazi pentru nuntă din Parcul Natural Bucegi

Doi bărbați din Dâmbovița, în vârstă de 27 și 57 de ani, au fost prinși de jandarmii montani de la Postul Peștera în timp ce încărcau într-o mașină 20 de puieți de molid. S-a întâmplat, ieri – 13 octombrie 2026, în Parcul Natural Bucegi, în zona Dichiu .
„Fiind întrebați cu privire la proveniența și destinația arborilor, aceștia au declarat că brazii le erau necesari pentru organizarea unei nunți”, ne informează Jandarmeria Dâmbovița.
Puieții de molid au fost predati Ocolului Silvic Ialomicioara, iar documentele întocmite de jandarmi pentru tăiere fără drept și sustragere de material lemnos au fost înaintate Poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea măsurilor legale.
VIDEO – Sursa: IJJ Dâmbovița
ANUNŢURI
Anunt solicitare acord de mediu pentru proiect parc fotovoltaic Primăria Târgoviște

Municipiul Târgoviște anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construirea unui parc fotovoltaic cu stocare integrată pentru autoconsum în Municipiul Târgoviște”, propus a fi amplasat în jud. Dâmbovița, mun. Târgoviște, str. Calea Ialomiței, cvartal 10, parcela 1.
Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul D.J.M. din Municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței nr. 1, județul Dâmbovița și la sediul MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, mun. Târgoviște, Str. Revoluției nr. 1-3, jud. Dâmbovița, în zilele de luni – joi, între orele 9:00 – 16:00 și vineri între orele 9:00 – 13:00.
Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul D.J.M. Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 3 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 3 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 3 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ANUNŢURIacum o ziCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ACTUALITATEacum 7 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum 5 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu



























