Connect with us

Dâmboviţa

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1.269.000 de lei

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul IPJ Dâmbovița, sub supravegherea procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au executat patru percheziții la domiciliile a trei persoane din județul Dâmbovița și una din Argeș. Cei vizați de descinderile oamenilor legii sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiuniunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente financiar-contabile, înscrisuri olografe, agende, precum și un sistem informatic. Patru persoane au fost conduse la sediul poliției în vederea audierii.

Din ancheta desfășurată în cadrul operațiunii „Jupiter”, coordonată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025, reprezentantul unei societăți comerciale cu sediul în județul Dâmbovița a înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de la două societăți comerciale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 1.269.000 de lei, reprezentând TVA sustrasă de la plată.

Totodată, omul de afaceri a coordonat cele două societăți comerciale, prin introducerea în sistemul național privind facturile electronice a 44 de facturi fiscale ce atestă operațiuni fictive, cu scopul de a crea aparența legalității operațiunilor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Răcari: Siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți

Publicat

pe

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a participat la ședința Consiliului Profesoral, desfășurată la Liceul Ion Ghica, unde au fost puse în discuție teme privind siguranța elevilor, supravegherea acestora în timpul programului școlar, controlul accesului în unitățile de învățământ și importanța colaborării dintre școală, Poliție, Jandarmerie și administrația publică locală.

La această întâlnire au mai participat viceprimarul Tănase Mugurel, secretarul general al orașului – Ene Octaviana, contabilul șef – Ionescu Nicoleta, inspector școlar general adjunct – Alexandru Mitru și comandantul Poliției Răcari – Adrian Grigorescu.

„Un alt subiect important pe care l-am tratat în cadrul acestei întâlniri s-a referit la dezvoltarea infrastructurii educaționale. Am vorbit despre Școala Colacu, care și-a deschis deja porțile, și despre stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială Răcari, cu perspectiva deschiderii acesteia în mai 2027.

Dotările școlilor, plata navetei cadrelor didactice și alte probleme ale comunității școlare s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor.

Cred că siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți. Prin dialog, implicare și colaborare putem găsi soluții pentru școli mai sigure și condiții mai bune de învățare”, a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Săptămână de Halloween la Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi

Publicat

pe

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2026, la Hotelul Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică Peștera-Padina, din Munții Bucegi, se va organiza, cu toată recuzita necesară, sărbătoarea de Halloween. Au fost pregătite activități distractive pentru cei mici și momente speciale pentru întreaga familie.

Cei care au decis să meargă în inima munților, la Hotelul Peștera Wellness & Spa, vor avea privilegiul de a se bucura de seri de cinema, ateliere de pictură, foc de tabără cu bezele rumenite și un weekend de Halloween plin de surprize.

În timp ce copiii se vor distra în spațiile special amenajate, părinții se pot relaxa la Oxygen Spa sau pot descoperi frumusețea Munților Bucegi. Rezervările se fac pe site-ul hotelpestera.ro.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite