Dâmboviţa
Șofer fugar s-a ciocnit cu mașina Poliției în timpul urmăririi, în comuna Voinești

O urmărire ca-n filme s-a consumat noaptea trecută, pe DN 72A, Târgoviște – Câmpulung, în afara localității Voinești, zona satului Lunca. Era trecut de miezul nopții când un echipaj de polițiștii de la secția din Voinești, aflat la datorie, la un moment dat, a vrut să oprească pentru un control de rutină o autoutilitară. Șoferul respectivului autovehicul, un bărbat de 50 de ani, din Voinești, probabil speriat din cauza faptului că se afla băut la volan, a apăsat pe accelerație, încercând să scape de verificare.
Oamenii legii nu au mai stat de loc pe gânduri și au pornit în urmărirea fugarului. Pe traseu, conducătorul autoutilitarei a intrat în coliziune cu mașina Poliției la volanul căreia se afla un agent de 25 de ani. Din fericire, niciun protagonist al urmăririi nu a fost rănit, înregistrând-se doar pagube materiale generate de tamponare.
La testul cu aparatul din dotare în vederea stabilirii consumului de alcool a reieșit o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Pentru faptele sale respectivul conducător auto s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiuniunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
ACTUALITATE
Președinte Camerei de Comerț Dâmbovița i-a expus ministrului Economiei problemele din turismul românesc

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a participat, ieri – 11 noiembrie 2026, în calitate de membru din partea Camerei de Comerț a României, la ședința Consiliului Consultativ al Turismului, prima la care a fost prezent noul ministru al Economiei – Daniel Zamfir, alături de consilierul său pe probleme de turism – Alin Burcea și de conducerea Direcției Turism din cadrul ministerului.
Dincolo de declarații și intenții de promovare mai eficientă a țării noastre ca destinație turistică, ne spune Valentin Calcan că au apărut primii pași concreți în direcția creșterii numărului de turiști străini în România, astfel:
– Semnarea acordului de parteneriat dintre ministerul nostru și Asociația Germană de Turism (DRV), organizație care reunește aproximativ 90% din piața germană a touroperatorilor și agențiilor de turism.
– Deschiderea unor noi oportunități pentru atragerea turiștilor din statele Golfului, o piață cu un potențial important pentru turismul românesc.
„În cadrul discuțiilor, am susținut implicarea activă a ministerului în Târgul de Turism al României, organizat de ROMEXPO săptămâna viitoare. Mă bucur că, în sfârșit, România va fi prezentă cu propriul stand de promovare!
Am adus în discuție și un subiect pe care îl consider esențial pentru dezvoltarea turismului românesc: necesitatea unor politici publice dedicate stațiunilor turistice de interes național. Consider că acest statut nu trebuie să rămână doar o clasificare administrativă, fără consecințe concrete.
Dacă statul român recunoaște o stațiune ca fiind de interes național, atunci trebuie să o și trateze ca pe una de interes național! Asta înseamnă prioritizarea investițiilor publice în infrastructură, programe dedicate de dezvoltare și promovarea acestor stațiuni ca destinații turistice reprezentative pentru România. Nu este suficient să acordăm un statut. Trebuie să îi dăm și valoare!
Am plecat de la această întâlnire cu mai mult optimism. Sper ca deschiderea manifestată astăzi să se transforme în politici publice coerente, investiții și rezultate concrete. România are un potențial turistic extraordinar. Este timpul să învățăm să îl valorificăm!”, a declarat Valentin Calcan – președintele CCIA Dâmboviţa și reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României în Comitetul Consultativ al Turismului.
ACTUALITATE
Oprire furnizare apă în comuna Hulubești, din cauza unei avarii

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a oprit furnizarea apei potabile in comuna Hulubesti, în această seară, în comuna Hulubești, începând cu ora 20:00 până la remediere, din cauza unei avarii pe conducta de aductiune zona Dealu Butoiului.
Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Conpania de Apă Târgoviște Dâmbovița își cere scuze abonaților pentru disconfortul creat.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























