Connect with us

ACTUALITATE

Conferință pastoral-misionară a clericilor din Arhiepiscopia Târgoviștei

Publicat

pe

Arhiepiscopia Târgoviștei a organizat, astăzi – 6 noiembrie 2025, Conferința pastoral-misionară semestrială a clericilor cu tema „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. Au luat parte, alături de preoții din cele cinci protoierii, părintele vicar eparhial, părintele secretar eparhial, părinții consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, părinții protopopi, precum și stareții și starețele de la mânăstirile din județ.

„În deschiderea evenimentului, Părintele Mitropolit Nifon a amintit de ”importanța evenimentului sfințirii picturii Catedralei Naționale, în contextul aniversării Centenarului Patriarhiei Române, a 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a 1700 de ani de la întrunirea celui dintâi Sinod Ecumenic, de la Niceea, evenimente extraordinare pentru viața noastră publică și mărturisirea credinței în contemporaneitate.” De asemenea, Înaltul Ierarh a reafirmat ”rolul important pe care Biserica îl are în societatea de astăzi, ca reper spiritual, cultural și moral fundamental. Prin exemplul lor de rezistență și de trăire cu fidelitate a Ortodoxiei noastre strămoșești, duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea ne oferă frumoase pilde de mărturisire a credinței în vremuri grele, ne ajută să ne ancorăm cu trăinicie în istorie, să cunoaștem ce s-a întâmplat atunci și cum s-a desfășurat misiunea-pastorală a Bisericii noastre, precum și să putem înțelege în mod autentic sensul vieții noastre.”

Au susținut referate: Prof. univ. dr. Ion Marian Croitoru (Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște), Pr. conf. univ. dr. Alexandru Arion (Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște) – preot paroh al Parohiei Dărmănești I, Protoieria Târgoviște Sud și Pr. prof. dr. Mihail Iulian Stan (Inspector de Religie – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița) – preot paroh al Parohiei Șerbănești, Protoieria Pucioasa.

După aceea, a avut loc un rodnic și edificator dialog asupra temelor dezbătute și au fost prezentate comunicări din partea Centrului eparhial, iar preoților le-au fost oferite necesare îndrumări privind diferite aspecte pastoral-misionare întâlnite în activitatea parohială cotidiană”, se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicat

pe

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.

La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.

„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.

Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite