Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: România rămâne cel mai puternic susținător al integrării europene a Republicii Moldova

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob a făcut parte din delegația Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională care a întreprins săptămâna aceasta o vizită oficială la Chișinău, cu scopul de a consolida relațiile de securitate și cooperare bilaterală cu Republica Moldova, în contextul provocărilor actuale de securitate regională.
Programul întâlniri la cel mai înalt nivel, astfel:
• Marți, 11 noiembrie:
– Întrevedere cu E.S. dl Igor GROSU, Președintele Parlamentului Republicii Moldova.
– Întâlniri cu reprezentanți ai Executivului, inclusiv cu E.S. dl Alexandru MUNTEANU, Prim-Ministru al Republicii Moldova.
– Vizită și cină oficială la renumitul Combinat de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”, oferită de d-na Doina GHERMAN, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova.
• Miercuri, 12 noiembrie:
– Ședința comună a Comisiei române pentru apărare cu omologii lor din Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova.
– Întrevederea cu dl Anatolie NOSATÎI, Ministrul Apărării al Republicii Moldova.
– Întâlnirea cu dna Daniella MISAIL-NICHITIN, Ministra afacerilor interne a Republicii Moldova.
• Joi, 13 noiembrie:
– Întrevederea cu dna Veronica ROȘCA, președinta Grupului de prietenie cu România și membrii Grupului de Prietenie.
– Vizită la STRATCOM (Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării) și întâlnire cu șefa centrului, dna Ana REVENCO, un punct esențial în consolidarea rezilienței la amenințările hibride.
„Vizita s-a încheiat cu reconfirmarea faptului că România este și rămâne cel mai puternic susținător al integrării europene a Republicii Moldova. Ne vom coordona eforturile pentru a asigura stabilitatea regională și progresul reformelor vitale”, a declarat Ciprian Iacob – senator de Dâmbovița.

ACTUALITATE
Urs la plimbare prin centrul satului Siliștea (Dâmbovița). VIDEO

Un urs a fost filmat în această seară pe strada principală din satul Siliștea (comuna Raciu), județul Dâmbovița, chiar în zona de centru. Respectivul video ne-a fost pus la dispoziție de un cititor al publicației noastre.
Reamintim că astfel de episoade au fost frecvente în ultimele zile în județul Dâmbovița, urșii plimbându-se prin satele Burduca, Cobia, Vulcana Băi, Cucuteni, ba chiar și prin orașul Pucioasa.
VIDEO
UPDATE
Între timp, localnicii au fost avertizați cu privire la prezența ursului în sat pribtr-un mesaj RoAlert.

Dâmboviţa
Firmă de construcții din Dâmbovița a prejudiciat statul cu 267.000 lei, înregistrând în contabilitate cheltuieli fictive

Administratorul unei firme de construcții din județul Dâmbovița este cercetat pentru evaziune fiscală întrucât a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, respectiv șapte facturi fiscale false, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat de 267.000 lei – ne informează IPJ Dâmbovița. Fapta a fost săvârșită pe parcursul anului 2020.
Astăzi – 7 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat percheziții în această cauză, fiind ridicate mai multe documente contabile.
ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 6 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum 6 zileVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
Dâmboviţaacum o săptămânăPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism























