Connect with us

ACTUALITATE

Dr. Horațiu Moldovan, președinte CNAS: Românii aleg din nou prevenția prin vaccinare

Publicat

pe

2025 este anul în care încrederea în vaccinuri a revenit puternic – spune președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan, care a prezentat public o analiză comparativă a consumului de vaccinuri eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, pe bază de rețetă, la nivelul primelor nouă luni ale anilor 2024 și 2025.

„Pentru vaccinurile administrate în primele nouă luni ale acestui an, CNAS a plătit peste 111,1 milioane lei, din care 87 milioane lei au acoperit costurile pentru vaccinurile care asigură protecția împotriva infecției cu HPV.

Toate aceste date reprezintă dovezi clare că, în ciuda zgomotului și a valurilor de dezinformare pe teme medicale, oamenii înțeleg că o comunitate sănătoasă începe cu decizii bazate pe informații corecte.

Atunci când tot mai mulți părinți solicită vaccinul HPV pentru copiii lor, când tot mai multe persoane active sau cu afecțiuni cronice aleg să se vaccineze, nu doar că putem vorbi despre o populație mai sănătoasă pe termen mediu și lung, ci și despre un sistem de sănătate care își poate gestiona resursele mai chibzuit, eliberat de povara și presiunea plăților suplimentare generate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

Îmi doresc ca, împreună cu Ministerul Sănătății, să reușim să extindem serviciile de prevenție și în ceea ce privește vaccinarea, iar acest lucru e posibil odată cu premisele pe care le-am creat pentru sprijinirea medicilor de familie și creșterea plății acestora pentru consultațiile de prevenție.

Reclama

Ca medic, cred cu tărie că vaccinarea trebuie făcută în cabinetul medicului. Este singurul profesionist care poate evalua istoricul medical, riscurile, nevoile reale ale fiecărui pacient și poate face examinarea medicală corectă înaintea administrării vaccinului, precum și supravegherea reacțiilor care pot apărea post-vaccinare.

Pentru a consolida creșterea cererii pentru vaccinuri avem nevoie de decizii pragmatice, care să-i apropie pe pacienți de sistemul sanitar și să vindece relația dintre comunitate și profesioniștii din sănătate – o relație care, în ultimii ani cel puțin, a avut de înfruntat provocări imense”, a transmis dr. Horațiu Moldovan – președintele CNAS.

Date statistice 2025 față de 2024

– 124.820 doze de vaccin HPV au fost administrate în acest an, până în luna septembrie, față de 83.824 cu un an în urmă. O creștere de aproape 49% care arată o schimbare de atitudine și decizii mature pentru sănătatea generațiilor viitoare.
– 2.695 persoane au primit vaccinul meningococic în 2025, față de 1.218 persoane în 2024. O creștere de 121%.
– 26.779 persoane au fost imunizate cu vaccinul pneumococic în 2025, față de 21.100 în 2024. O creștere de 27%.
– 1.806 doze de vaccin hepatitic B administrate în 2025, comparativ cu 1.007 în 2024. O creștere de 80%.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Târgoviște. Urmează o nouă acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 20 – 27 august 2026, în intervalul orar 06:00 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața nunicipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății.

Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

Reclama

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Vacanță la muzeu”, o experiență memorabilă la Curtea Domnească din Târgoviște

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a încheiat cu succes programul educațional „Vacanță la muzeu”, desfășurat în perioada 3–14 august 2026, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”.

Timp de două săptămâni, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani au fost invitați să descopere muzeul într-un mod diferit, prin activități practice, joc, creativitate, istorie și tradiție. Cele zece ateliere propuse le-au oferit participanților ocazia de a învăța lucruri noi direct de la specialiștii muzeului și, mai ales, de a transforma vacanța într-o experiență memorabilă.

Unul dintre obiectivele importante ale programului a fost acela de a le oferi copiilor o alternativă la timpul petrecut în fața telefoanelor și a altor dispozitive electronice. Iar rezultatul a fost unul care ne bucură: timp de două săptămâni, ecranele telefoanelor au fost înlocuite cu instrumente de lucru, materiale tradiționale, obiecte de patrimoniu, povești, culoare, mișcare și, mai ales, interacțiune directă.

Copiii au împletit, au descoperit tradiții și obiceiuri românești, au realizat mozaicuri, au experimentat tehnici de sculptură și tipografie medievală, au călătorit imaginar în preistorie, au devenit pentru câteva ore daci și romani, au descoperit lumea medievală a Curții lui Vlad Țepeș și au aflat povești despre Unirea Principatelor și despre târgurile de altădată.

Fiecare atelier a fost o invitație la descoperire, dar și o provocare pentru creativitatea și imaginația celor mici. Copiii au lucrat împreună, au pus întrebări, au făcut schimb de idei și au învățat că muzeul nu este doar un loc în care privești exponate, ci și un spațiu în care poți experimenta, crea și te poți bucura de timpul petrecut alături de ceilalți.

Reclama

Unul dintre momentele speciale ale acestei ediții a fost reprezentat de selecția a patru dintre copiii participanți pentru a participa, în luna septembrie, la preselecțiile emisiunii „Românii au talent”, difuzată de PRO TV.

Talentul, curajul și personalitatea acestor copii au fost remarcate în cadrul activităților desfășurate, iar această oportunitate reprezintă o frumoasă recompensă pentru pasiunea și implicarea lor. Le dorim mult succes la preselecțiile din luna septembrie și îi felicităm pentru această performanță!

Pentru noi, însă, cea mai importantă reușită a programului „Vacanță la muzeu” rămâne bucuria copiilor de a fi împreună, de a descoperi și de a crea. Prin această inițiativă, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și-a reconfirmat rolul de spațiu educațional deschis comunității, în care patrimoniul este valorificat prin metode atractive și adaptate noilor generații.

Le mulțumim tuturor copiilor care au participat la program, părinților și bunicilor care au avut încredere în această inițiativă, precum și colegilor – muzeografi, restauratori, conservatori și educatori muzeali – care au făcut posibilă desfășurarea atelierelor. Iar dacă în aceste două săptămâni am reușit să înlocuim, măcar pentru câteva ore pe zi, ecranele telefoanelor cu zâmbete, creativitate, prietenie și dorința de a descoperi, atunci putem spune că „Vacanță la muzeu” și-a atins scopul. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag la muzeu!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite