Connect with us

ACTUALITATE

Lege. Ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști nu mai expiră în 5 zile, se prelungește automat

Publicat

pe

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 noiembrie 2025, pachetul legislativ de modificare a Legii nr. 217/2003 şi a Codului Penal.

Potrivit noilor prevederi legale, ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte automat până la soluţionarea cererii în primă instanţă. Până acum, expira după 5 zile.

În plus, se elimină situaţiile în care ordinele de protecţie erau respinse pentru lipsa unor documente formale, precum raportul serviciului de probațiune. Totodată, victima nu mai poate fi presată să renunţe la cererea de protecţie, atunci când aceasta a fost depusă de instituţii.

De asemenea, plângerea penală nu mai poate fi retrasă în cazurile de violență domestică. Prin introducerea unui nou alineat la art. 158 din Codul Penal, violența domestică nu mai este tratată ca un conflict privat, ci ca o problemă de siguranță publică.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Oprire apă în Nucet, 10 septembrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Nucet că a oprit furnizarea apei potabile, astăzi 10 septembrie 2036, începând cu ora 12:00, până la remediere, din cauza unei avarii provocată de firma care execută lucrări de canalizare, în Nucet, str. Principală, nr. 340.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează în informarea transmisă de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Pacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica

Publicat

pe

O femeie a murit în condiții suspecte în Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Fiica acesteia a formulat plângere penală pentru ucidere din culpă. De asemenea, a dezvăluit tragica poveste pe rețelele de socializare și a cerut comunității online să distribuie textul în număr cât mai mare, cu speranța că, la presiunea opiniei publice, autoritățile locale vor analiza cazul cu „maximă seriozitate, transparență și celeritate”. Între timp, conducerea spitalului din Târgoviște a anunțat că a demarat o anchetă internă, în paralel cu cercetările penale.

Filmul tragediei

„Joi, 27 august 2026, la ora 13:00, am dus-o pe mama mea la UPU Târgoviște. Cu doar o săptămână înainte, analizele ei generale erau perfecte. Deși am comunicat în mod repetat personalului medical că mama are două stenturi la inimă și urmează un tratament strict cu anticoagulante (Plavix și Aspenter), conform documentelor medicale, riscurile semnalate de noi nu au fost luate în calculul corespunzător al procedurilor efectuate în acea zi.

Din datele consemnate și din evoluția ulterioară, reiese că starea ei s-a degradat rapid în orele de după internare, dezvoltând o hemoragie internă masivă, nedeclarată sau investigată la timp, care i-a pus viața în pericol extrem. După zile de agonie și luptă disperată în comă indusă la Terapie Intensivă, pe 6 septembrie 2026, inima mamei a încetat să mai bată. Diagnosticul final: insuficiență multiplă de organe provocată de șocul hemoragic.

Pentru a lămuri pe deplin ce s-a întâmplat în primele ore și dacă au existat abateri de la protocoalele medicale, am depus deja plângere penală pentru ucidere din culpă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, iar ancheta penală este în curs.

​Vă rugăm din suflet să distribuiți această postare pentru ca autoritățile competente să analizeze cazul cu maximă seriozitate, transparență și celeritate. În locul mamei mele, mâine poate fi mama, soția sau copilul oricăruia dintre noi. Nimeni nu ar trebui să treacă prin acest coșmar! Vă rog din suflet să mă susțineți! Ajutați-mă să se facă dreptate! Share-ul vostru poate salva alte vieți!”, a scris, pe Facebook, Alexandra Elena Lica.

La final, târgovișteanca adresează mulțumiri medicilor și asistentelor de la ATI, despre care spune că au făcut tot ce se putea pentru mama sa, în zilele de agonie petrecute în comă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite