Connect with us

ACTUALITATE

Președinte CNAS: Tehnologia trebuie să fie sprijin pentru furnizorii de servicii medicale și pentru pacienți

Publicat

pe

Modernizarea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS) este pe drumul cel bun – spune președintele CNAS, dr. Horațiu Moldovan, care a punctat, de asemenea, că vrea să asculte, în fiecare etapă de lucru, vocile celor care interacționează zilnic cu PIAS: furnizori de servicii medicale, farmaciști și pacienți.

„Să modernizăm o platformă informatică „mamut” este o responsabilitate care cere colaborare, dar mai ales o înțelegere deplină a impactului pe care orice decizie pe care o luăm îl are asupra fiecăruia dintre cei peste 70.000 utilizatori PIAS și asupra milioanelor de români care depind de sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Transformările prin care trece PIAS până la jumătatea anului viitor, atât la nivelul componentelor hardware, cât și software, sunt o necesitate, după toate sincopele care au arătat că platforma actuală și-a atins limitele în ceea ce privește performanța și funcționalitatea, devenind chiar o barieră în realizarea actului medical.

În aceste condiții, nu ne propunem doar să reparăm motorul digital al Sănătății, ci să construim un mecanism modern, eficient și predictibil, în care tehnologia să fie un sprijin de încredere, iar interacțiunea să fie rapidă și prietenoasă”, a declarat dr. Horațiu Moldovan.

Astăzi – 10 decembrie 2025, a avut loc o dezbatere în format Chatham House, organizată de Institutul Aspen România în legătură cu dezvoltarea platformei online de programări.

„Ne dorim cu toții un sistem care să simplifice accesul pacienților la serviciile medicale, să permită rezervarea unui loc la medic, dar și o comunicare permanentă cu pacienții, inclusiv prin mesaje personalizate (de exemplu, alertă de programare la controlul anual pentru evaluarea stării de sănătate).

Cu noua platformă de programări vom putea reduce semnificativ presiunea administrativă de pe umerii furnizorilor de servicii medicale publici sau privați, fluxul de pacienți fiind gestionat mai bine, iar timpul fiecărui medic va putea fi folosit cât mai eficient”, a transmis președintele CNAS.

Schimbul de opinii din cadrul dezbaterii de astăzi a vizat și Dosarul Electronic de Sănătate. Se dorește ca analizele de laborator, imaginile medicale, scrisoarea medicală, rețetele și toate celelalte date de sănătate să fie în siguranță și mai ușor de consultat atunci când este nevoie.

„Faptul că optimizarea PIAS coincide cu aplicarea, din acest an, a Regulamentului European al Datelor din Sănătate (EHDS) este o oportunitate pe care România nu are voie să o rateze. Odată cu alinierea la standardele europene privind datele din sănătate, țara noastră va face pasul firesc către un ecosistem în care datele medicale circulă în mod securizat și interoperabil. În acest fel, pacienții vor putea să beneficieze de continuitate în îngrijire, indiferent de țara în care călătoresc”, a transmis dr. Horațiu Moldovan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

VIDEO. Exercițiu situație de urgență în Tunelul Tigveni (Momaia) înainte să fie deschis circulației rutiere

Publicat

pe

ISU Argeș a organizat, ieri – 11 noiembrie 2026, un exercițiu care a vizat gestionarea unei situații de urgență în interiorul tunelului rutier Tigveni (Momaia), de pe Autostrada A1, București-Sibiu. Scenariul exercițiului a presupus coliziunea dintre un autoturism și un microbuz, în urma unei manevre de depășire neregulamentare, eveniment urmat de izbucnirea unui incendiu la nivelul compartimentelor motor ale celor două vehicule și inundarea cu fum a tunelului – ne informează ISU Argeș.

„În urma accidentului simulat, mai multe persoane rămân încarcerate sau blocate în autovehicule, fiind necesare operațiuni de descarcerare, evacuare și acordare a asistenței medicale de urgență.

Având în vedere numărul persoanelor implicate și complexitatea situației, scenariul a prevăzut și activarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Argeș, precum și mobilizarea unor resurse importante de intervenție”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Pe lângă pompierii argeșeni, la exercițiu au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, Direcției de Sănătate Publică Argeș, UPU-SMURD Pitești și PORR Construct SRL.

VIDEO

„Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit verificarea capacității de răspuns, a modului de cooperare între structurile participante, precum și testarea procedurilor de intervenție, evacuare, descarcerare și acordare a primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier într-un tunel.

Exercițiile de acest fel, desfășurate periodic, ne ajută să fim mai bine pregătiți, să acționăm coordonat și să consolidăm încrederea și cooperarea dintre toate structurile implicate. Pentru că, dincolo de proceduri și tehnici de intervenție, pregătirea, unitatea și capacitatea de a acționa împreună pot face diferența atunci când fiecare secundă contează și fiecare viață trebuie salvată”, se mai arată în comunicatul de presă transmis către mass-media.

Tunelul Tigveni (Momaia), care măsoară 1.350 de metri, urmează să fie deschis circulației în perioada următoare, după ce autoritățile vor finaliza procesul de angajare a personalului specializat. Inițial, se anunțase că Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, are include și Tunelul Momaia, va fi inaugurat în această lună. Termenul oficial din contract este februarie 2027.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Președinte Camerei de Comerț Dâmbovița i-a expus ministrului Economiei problemele din turismul românesc

Publicat

pe

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a participat, ieri – 11 noiembrie 2026, în calitate de membru din partea Camerei de Comerț a României, la ședința Consiliului Consultativ al Turismului, prima la care a fost prezent noul ministru al Economiei – Daniel Zamfir, alături de consilierul său pe probleme de turism – Alin Burcea și de conducerea Direcției Turism din cadrul ministerului.

Dincolo de declarații și intenții de promovare mai eficientă a țării noastre ca destinație turistică, ne spune Valentin Calcan că au apărut primii pași concreți în direcția creșterii numărului de turiști străini în România, astfel:
– Semnarea acordului de parteneriat dintre ministerul nostru și Asociația Germană de Turism (DRV), organizație care reunește aproximativ 90% din piața germană a touroperatorilor și agențiilor de turism.
– Deschiderea unor noi oportunități pentru atragerea turiștilor din statele Golfului, o piață cu un potențial important pentru turismul românesc.

„În cadrul discuțiilor, am susținut implicarea activă a ministerului în Târgul de Turism al României, organizat de ROMEXPO săptămâna viitoare. Mă bucur că, în sfârșit, România va fi prezentă cu propriul stand de promovare!

Am adus în discuție și un subiect pe care îl consider esențial pentru dezvoltarea turismului românesc: necesitatea unor politici publice dedicate stațiunilor turistice de interes național. Consider că acest statut nu trebuie să rămână doar o clasificare administrativă, fără consecințe concrete.

Dacă statul român recunoaște o stațiune ca fiind de interes național, atunci trebuie să o și trateze ca pe una de interes național! Asta înseamnă prioritizarea investițiilor publice în infrastructură, programe dedicate de dezvoltare și promovarea acestor stațiuni ca destinații turistice reprezentative pentru România. Nu este suficient să acordăm un statut. Trebuie să îi dăm și valoare!

Am plecat de la această întâlnire cu mai mult optimism. Sper ca deschiderea manifestată astăzi să se transforme în politici publice coerente, investiții și rezultate concrete. România are un potențial turistic extraordinar. Este timpul să învățăm să îl valorificăm!”, a declarat Valentin Calcan – președintele CCIA Dâmboviţa și reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României în Comitetul Consultativ al Turismului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite