Connect with us

ACTUALITATE

CNAS: Noi valori ale punctului per serviciu și per capita, începând cu 1 ianuarie 2026

Publicat

pe

Președintele CNAS, dr. Horațiu Moldovan, a anunțat că încă două dintre măsurile de eficientizare a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, pe care le-a promis în vara acestui an, au fost îndeplinite. Este vorba despre noi valori ale punctului per serviciu (10,3 lei ) și per capita (8,2 lei), începând cu 1 ianuarie 2026, și despre mecanismul care le permite medicilor din ambulatoriul de specialitate să-și împartă norma de lucru în douǎ contracte cu Casa de Sănătate.

„Ne ținem în continuare de plan și, cu ajutorul Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor și al Guvernului României, vom continua să muncim pentru îndeplinirea tuturor măsurilor de eficientizare a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România!

Apreciez în mod special aportul Colegiului Medicilor din România, asociațiilor profesionale ale medicilor de familie și ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, atitudinea și profesionalismul cu care au decurs negocierile și consultările, precum și sarcinile asumate în cadrul eforturilor comune de redefinire a unor mecanisme extrem de importante pentru funcționarea sistemului sanitar românesc și pentru vindecarea relației medic-pacient.

Încheiem un an care nu ne aparține decât prin ceea ce am înțeles din el: prin greșelile care ne-au șlefuit, prin tăcerile care ne-au maturizat și prin alegerile consecvente care ne-au definit. Să păstrăm această convingere și mai departe, știind că adevărata încredere se construiește cu sănătate, răbdare și respect față de noi înșine!”, este mesajul transmis de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – dr. Horațiu Moldovan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Spectacol de teatru oferit gratuit locuitorilor orașului Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să se bucure de o seară de teatru, la Centrul Cultural, vineri – 27 noiembrie 2026, de la ora 18:00. Trupa „Teatru cu Impact” va pune în scenă comedia „Doctori de femei”, de Georges Feydeau, în regia Ioanei Păduraru. Intrarea este gratuită, datorită sprijinului acordat de administrația publică locală.

„Ne așteaptă personaje spumoase, încurcături neașteptate și mult umor — o ocazie frumoasă să lăsăm deoparte grijile de peste zi și să petrecem câteva momente cu zâmbetul pe buze, alături de cei dragi.

Dezvoltarea orașului nostru înseamnă, pe lângă investiții în infrastructură, sănătate și educație, și grijă pentru sufletul oamenilor. De aceea, susțin cu drag evenimentele culturale care ne aduc împreună și ne oferă momente de bucurie, aici, acasă, la Titu.

Așa cum am mai spus, îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc al întregii comunități, în care să ne întâlnim cu bucurie și să revenim cu drag, pentru spectacole și momente care devin amintiri frumoase”, a transmis primarul Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Fostul președinte al CJ Dâmbovița, Gheorghe Ana, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Vlădeni

Publicat

pe

Despre micuța comună Vlădeni, așezată la margine de județ, lângă Prahova, nu prea mai știm multe, dar uite că iese în evidență din când în când cu evenimente de apreciat și de ținut minte. Zilele trecute, într-un cadru festiv, Consiliul Local Vlădeni, la inițiativa primăriței Maria Poșircă, a acordat mai multe titluri de cetățean de onoare unor personalități care au contribuit la dezvoltarea socio-economică, culturală și spirituală a localității. AU fost prezenți la acest eveniment președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și prefectul județului, Marian Tănase.

Au primit titlul de cetățean de onoare fostul deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Gheorghe Ana – pentru faptul că, în afară de sprijinul acordat ca șef al administrației publice județene, a fost unul dintre cei care au susținut inițiativa legislativă, în anul 2003, de transformare a satului Vlădeni în comună și părintele Sorin Neculăescu – pentru contribuția deosebită la construirea noii biserici dar și pentru implicarea neobosită în viața comunității.

A mai fost acordat titlul de cetățean de onoare, post mortem, și profesorului Ștefan Stan – în semn de respect și recunoștință pentru truda și abnegația sa de a educa mai multe generații de elevi. De precizat că Școala Vlădeni poartă numele ilustrului profesor.

„În numele Primăriei și al Consiliului Local Vlădeni, le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră! O comunitate puternică își respectă trecutul, își prețuiește oamenii și construiește cu încredere viitorul” , a transmis primărița de la Vlădeni – Maria Poșircă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite