ACTUALITATE
Președinte Chindia Târgoviște, mesaj către iubitorii echipei: Suntem hotărâți să muncim mai mult și să vă facem mândri!

Anul acesta, Chindia a devenit mai mult decât un simplu club. Am reușit să devenim primul club de fotbal din lume partener oficial al FC Barcelona, cu un proiect de succes la nivel de copii și juniori, sprijinit de o nouă mentalitate, parteneri de încredere și valori noi implementate. Îmi exprim recunoștința față de toți cei care ați contribuit la această transformare: partenerilor noștri, al căror sprijin a fost esențial; asociaților, pentru încrederea acordată; colegilor din staff, pentru angajamentul și implicarea lor; jucătorilor, pentru dăruire; și, nu în ultimul rând, suporterilor, cărora mă voi adresa acum.
Ne-am confruntat cu multe provocări, am sărbătorit victoriile cu pasiune și am fost uniți în fiecare moment. Vocile voastre din tribune și energia voastră ne-au dat puterea să continuăm și am devenit mai puternici de la zi la zi. Construim ceva special, un club de succes, o moștenire înrădăcinată în disciplină pentru generațiile viitoare de târgovișteni. Amintirile pe care le-am creat în aceste 6 luni și visul nostru comun al succesului ne leagă mai tare ca niciodată. Vă mulțumim că aveți încredere în viziunea noastră și că sunteți inima acestui club.
În timp ce privim spre 2026, dorința de succes arde mai tare ca niciodată. Suntem hotărâți să construim pe această fundație, să muncim mai mult și să vă facem mândri. Haideți să ducem mai departe acest spirit și să ne pregătim să cântăm și mai tare anul viitor: „Hai Chindia!”
Vă doresc dumneavoastră și familiilor voastre un an nou liniștit, prosper și plin de bucurii.
Voi încheia cu o întrebare pe care fiul meu în vârstă de 9 ani, practicant al fotbalului, mi-a adresat-o după un meci pierdut al echipei noastre: „Tati, dacă fotbalul este doar un joc, așa cum mi-ai spus, de ce ești trist și supărat când pierde Chindia?” Răspunsul la această întrebare îl știm și îl simțim cu toții, noi cei care iubim necondiționat acest club și trăim cu pasiune fiecare minut petrecut în tribune. Și nu uitați, în marea de zgomot, doar Chindia contează.
Cu recunoștință,
Marius Pavel – președinte Chindia Târgoviște
ACTUALITATE
Târgoviște. Urmează o nouă acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 20 – 27 august 2026, în intervalul orar 06:00 – 10:00, va avea loc a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața nunicipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.
Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății.
Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.
De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.
ACTUALITATE
„Vacanță la muzeu”, o experiență memorabilă la Curtea Domnească din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a încheiat cu succes programul educațional „Vacanță la muzeu”, desfășurat în perioada 3–14 august 2026, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”.
Timp de două săptămâni, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani au fost invitați să descopere muzeul într-un mod diferit, prin activități practice, joc, creativitate, istorie și tradiție. Cele zece ateliere propuse le-au oferit participanților ocazia de a învăța lucruri noi direct de la specialiștii muzeului și, mai ales, de a transforma vacanța într-o experiență memorabilă.
Unul dintre obiectivele importante ale programului a fost acela de a le oferi copiilor o alternativă la timpul petrecut în fața telefoanelor și a altor dispozitive electronice. Iar rezultatul a fost unul care ne bucură: timp de două săptămâni, ecranele telefoanelor au fost înlocuite cu instrumente de lucru, materiale tradiționale, obiecte de patrimoniu, povești, culoare, mișcare și, mai ales, interacțiune directă.

Copiii au împletit, au descoperit tradiții și obiceiuri românești, au realizat mozaicuri, au experimentat tehnici de sculptură și tipografie medievală, au călătorit imaginar în preistorie, au devenit pentru câteva ore daci și romani, au descoperit lumea medievală a Curții lui Vlad Țepeș și au aflat povești despre Unirea Principatelor și despre târgurile de altădată.
Fiecare atelier a fost o invitație la descoperire, dar și o provocare pentru creativitatea și imaginația celor mici. Copiii au lucrat împreună, au pus întrebări, au făcut schimb de idei și au învățat că muzeul nu este doar un loc în care privești exponate, ci și un spațiu în care poți experimenta, crea și te poți bucura de timpul petrecut alături de ceilalți.
Unul dintre momentele speciale ale acestei ediții a fost reprezentat de selecția a patru dintre copiii participanți pentru a participa, în luna septembrie, la preselecțiile emisiunii „Românii au talent”, difuzată de PRO TV.
Talentul, curajul și personalitatea acestor copii au fost remarcate în cadrul activităților desfășurate, iar această oportunitate reprezintă o frumoasă recompensă pentru pasiunea și implicarea lor. Le dorim mult succes la preselecțiile din luna septembrie și îi felicităm pentru această performanță!
Pentru noi, însă, cea mai importantă reușită a programului „Vacanță la muzeu” rămâne bucuria copiilor de a fi împreună, de a descoperi și de a crea. Prin această inițiativă, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și-a reconfirmat rolul de spațiu educațional deschis comunității, în care patrimoniul este valorificat prin metode atractive și adaptate noilor generații.
Le mulțumim tuturor copiilor care au participat la program, părinților și bunicilor care au avut încredere în această inițiativă, precum și colegilor – muzeografi, restauratori, conservatori și educatori muzeali – care au făcut posibilă desfășurarea atelierelor. Iar dacă în aceste două săptămâni am reușit să înlocuim, măcar pentru câteva ore pe zi, ecranele telefoanelor cu zâmbete, creativitate, prietenie și dorința de a descoperi, atunci putem spune că „Vacanță la muzeu” și-a atins scopul. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag la muzeu!
ACTUALITATEacum 4 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 5 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 2 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zileTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 5 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia



























