Connect with us

POLITIC

AUR lansează programul „Înapoi Acasă” pentru românii care vor să se întoarcă în țară!

Publicat

pe

Un proiect interesant, cel puțin la nivel de teorie, va lansa Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române. Vorbim de programul pilot „Înapoi Acasă”. Inițiativa este dedicată românilor care trăiesc în afara țării și care își doresc să revină în România.

„În acest context, peste 50 de parlamentari AUR se vor afla simultan în peste 40 de comunități românești din Diaspora, într-o mobilizare fără precedent, pentru a discuta direct cu românii plecați peste hotare și pentru a începe construcția unei strategii reale de revenire acasă.

Lansarea acestui program vine pe fondul unui eșec major al statului român și al guvernelor care s-au perindat la conducere în ultimele decenii. Milioane de români au fost împinși să plece din țară, iar statul nu a făcut nimic pentru a-i păstra aproape și pentru a-i aduce înapoi. Nu a existat o strategie coerentă pentru Diaspora, nu a existat sprijin real pentru întoarcere, ci doar discursuri ocazionale, apeluri electorale și promisiuni abandonate după alegeri”, se menționează într-un comunicat transmis de AUR.

Se mai precizează în document că Programul „Înapoi Acasă” are ca punct de plecare vidul de responsabilitate al statului român. Țara, spun reprezentanții AUR, nu se poate reconstrui fără cetățenii săi. Întoarcerea acasă a românilor nu se poate realiza prin declarații pompoase, ci prin soluții concrete, construite din realitatea celor plecați.

„Scopul proiectului este construirea, alături de românii din Diaspora, a unei strategii funcționale de revenire, adaptată fiecărui caz în parte. Nu există soluții la grămadă și nu există rețete universale. Fiecare român sau familie are o poveste diferită, iar sprijinul trebuie să fie in functie de nevoile fiecăruia.

În centrul acestei viziuni se află conceptul de ghișeu unic pentru Diaspora, un mecanism prin care românii care doresc să revină să primească sprijin concret pentru birocrație și acte, clarificarea situațiilor fiscale, evitarea dublei impozitări, găsirea unui loc de muncă, deschiderea sau relocarea unei afaceri, integrarea copiilor în sistemul de educație, accesul la sănătate, pensii și asigurări sociale, precum și recunoașterea studiilor și calificărilor obținute în străinătate.

În lipsa unei majorități parlamentare, AUR își asumă să înceapă acest proiect chiar acum. Programul „Înapoi Acasă” funcționează, de astăzi, ca un ghișeu unic de facto, până când statul român va fi obligat să creeze un mecanism instituțional funcțional. Prin acest program, AUR își asumă să facă ceea ce statul a refuzat ani la rând: să preia cazurile românilor care vor să se întoarcă și să le gestioneze pas cu pas”, se mai menționează în comunicat.

Programul „Înapoi Acasă ” este operațional pe platforma online https://inapoiacasa.ro/. Românii din Diaspora se pot înscrie completând un formular dedicat. Informațiile furnizate vor sta la baza construirii unei strategii reale pentru Diaspora și a unor politici publice care să răspundă nevoilor concrete ale românilor plecați.

„„Înapoi Acasă” nu este un slogan și nu este o promisiune electorală. Este un act de asumare politică și un răspuns direct la eșecul statului român de a-și aduce oamenii acasă.Unirea nu se oprește la granițe. România nu poate fi întreagă fără românii ei”, se încheie apelul lansat de AUR.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

Claudiu Târziu, lider ACT: Ursula von der Leyen a venit cu solicitări, dar avem și noi, românii, o listă întreagă de cereri

Publicat

pe

Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul Acțiunii Conservatoare, a precizat, după vizita în România întreprinsă, ieri, de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, că aceasta a venit cu o listă întreagă de lucruri pe care trebuie să le îndeplinim, dar „avem și noi, românii, o listă cu solicitări pentru președintele Comisiei Europene”.

„Întîi, vrem siguranță pe Marea Neagră. România păzește granița Europei. Pentru asta nu vrem împrumuturi, ci sprijin real. Doi, avem nevoie de căldură în casă. Nu mai vrem taxe verzi inventate la Bruxelles, care ne cresc facturile. Trei, vrem securitate alimentară. Țăranul român are nevoie de sprijin, nu de control, pentru a produce. Și nu vrea să fie presat de concurența neloială a unor importuri din afara UE. Patru, trebuie să ne regăsim cu frații noștri din Republica Moldova în Uniunea Europeană, până vom reuși să ne reunificăm. O listă redusă, dar cu obiective esențiale și de interes chiar și pentru Bruxelles. Toate acestea trebuie să iasă din întîlnirile de azi, de la Cotroceni și de la Palatul Victoria. Nu declarații, ci angajamente ferme”, a declarat Claudiu Târziu – președintele ACT.

A mai spus europarlamentarul că nu are mari speranțe că tot ceea ce a înșirat a fi absolut important pentru viața românilor va fi rezolvat, dar și-a făcut datoria, atrăgând atenția celor responsabili că, în absența unor decizii pe aceste direcții, vizita doamnei Ursula von der Leyen „va fi orice, dar nu una de folos românilor”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

A început bătălia preelectorală la Răcari. Liderul organizației locale PSD, Ionuț Săvoiu, a luat la țintă actuala administrație a orașului

Publicat

pe

Ionuț Săvoiu, nu numai că a revenit în funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar și-a luat în serios și rolului de lider al organizației PSD Răcari. Încă nu se știe cu siguranță dacă Săvoiu va fi candidatul social-democraților pentru poziția de primar al orașului Răcari la alegerile din 2028. Mulți ar spune, după ce l-au văzut cum acționează, că va fi. Alții, șușotesc pe la colțuri că scaunul de edil la Răcari este prea mic pentru anvergura secretarului de stat Ionuț Săvoiu. Cert este că a pornit războiul politico-electoral cu actualul primar, Marius Caravețeanu. De altfel, Răcari este sigura localitate cu statut de oraș din județul Dâmbovița care nu a fost cucerită de PSD. Și, după cum îl cunoaștem pe conducătorul social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean, ambițios, hotărât, va scoate pe acest front toate armele specifice unei bătălii, în prima fază, preelectorale, pentru că vrea să câștige!

Printre ultimele postări pe pagina sa de Facebook, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, șeful filialei PSD Răcari, pare să fi dat semnalul la luptă. Săvoiu, însoțit de mai mulți social-democrați din Răcari, a pornit prin localitate, să puncteze în special zonele și perimetrele unde infrastructura nu se prezintă așa cum trebuie. Unde sunt hibe și neajunsuri. Spune Săvoiu, dorind să păstreze nuanța de politețe care îl caracterizează, că știa despre noroaiele din centrul orașului, justificate de întârzierea mult prea mare a lucrărilor de modernizare a DN71, Bâldana -Târgoviște, dar că nu s-ar fi „gândit că, la mai puțin de 200 de metri de kilometrul zero al orașului, pe strada Garoafelor, nu există nici măcar asfalt. Nu mai vorbim despre trotuare sau despre o rețea de canalizare pluvială”.

„De aici începe, de fapt, imaginea orașului Răcari. Așa arată centrul orașului, dincolo de promisiuni și de imaginea frumoasă pe care unii încearcă să o prezinte. Suntem în 2026, iar locuitorii orașului Răcari au nevoie de condiții de oraș, nu de infrastructură rămasă la nivelul unei comune”, a scris Ionuț Săvoiu pe Facebook, nefăcând o nominalizare directă, dar, cu siguranță, țintindu-l pe primarul Marius Caravețeanu.

Actualul edil al orașului Răcari va fi un adversar redutabil al social democraților. Și panoplia cu realizări nu este goală, chiar dacă mai sunt multe de făcut! Dar, ăsta-i jocul politic, democratic, din care ar trebui să iasă binele comun, dezvoltarea societății.

„18 ani de când avem aceeași administrație. După atâția ani, ar fi trebuit să putem vorbi despre infrastructură modernă, străzi asfaltate, trotuare și condiții decente pentru fiecare locuitor. În schimb, încă discutăm despre lucruri elementare”, a adăugat liderul PSD Răcari, Ionuț Săvoiu.

În finalul textului său, însoțit de fotografii care să ateste că a luat la picior străzile din Răcari, Ionuț Săvoiu face un apel către locuitorii orașului.

„Anul 2028 trebuie să fie un moment al bilanțului și al responsabilității. Fiecare locuitor are dreptul să ceară explicații, să evalueze rezultatele și să decidă în cunoștință de cauză ce viitor își dorește pentru oraș. Răcari este oraș pe hârtie. Este timpul ca statutul de oraș să se vadă și în viața de zi cu zi a oamenilor”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite