Connect with us

ACTUALITATE

ITM Dâmbovița: Precizări importante privind REGES-ONLINE

Publicat

pe

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, REGES-ONLINE, noul registru digital de evidență a salariaților, a înlocuit integral platforma REVISAL. Începând cu această dată, vechiul sistem nu mai este operațional, iar raportările privind încheierea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor individuale de muncă se realizează, exclusiv, prin intermediul REGES-ONLINE, conform cadrului legal în vigoare.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița atrage atenția că, deși termenul-limită stabilit pentru tranziție a expirat, există în continuare angajatori care nu au finalizat înrolarea și activarea contului în REGES-ONLINE. În aceste situații, neutilizarea platformei și neîndeplinirea obligațiilor de raportare pot conduce la disfuncționalități în gestionarea contractelor de muncă și pot afecta continuitatea activității, mai ales în cazul angajatorilor care trebuie să opereze în timp real modificări contractuale.

Totodată, neînscrierea în REGES-ONLINE sau nerespectarea cerințelor de raportare constituie contravenție și poate atrage sancțiuni cu amendă cuprinsă între 15.000 și 20.000 de lei.

REGES-ONLINE este o aplicație web dedicată administrării evidenței salariaților, care permite angajatorilor gestionarea centralizată și actualizarea rapidă a datelor privind raporturile de muncă. Platforma este accesibilă de pe orice dispozitiv conectat la internet, oferind funcționalități utile pentru raportarea contractelor, generarea de evidențe și monitorizarea statusului acestora, în condiții de securitate informatică sporită și cu protejarea datelor cu caracter personal.

Prin digitalizarea completă a registrului, operațiunile devin transparente și verificabile, fiind reduse riscurile de neclarități sau interpretări diferite privind situația contractuală.

Reclama

În vederea evitării confuziilor, ITM Dâmbovița reamintește că angajatorii care nu au avut salariați și nu au transmis date în REVISAL, iar în prezent nu au contracte individuale de muncă active, nu au avut obligația de a se înregistra în REGES-ONLINE până la data de 31.12.2025, urmând ca, potrivit art. 7 din H.G. nr. 295/2025, completarea și transmiterea datelor în registru să fie realizate cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către primul salariat.

În schimb, angajatorii care au transmis în trecut date în REVISAL, dar în prezent nu mai au contracte active, au obligația de a crea cont și de a face trecerea la REGES-ONLINE, pentru a putea opera ulterior orice raportare necesară în condiții legale.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița precizează că va continua acțiunile de îndrumare și suport tehnic pentru angajatori, acolo unde este necesar. Totodată, inspectorii de muncă vor monitoriza respectarea prevederilor legale privind raportarea în REGES-ONLINE și completarea elementelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă, în special a celor care nu se regăseau în vechiul sistem.

„A existat timp suficient pentru tranziție, iar echipa ITM Dâmbovița a fost și rămâne alături de angajatori pentru clarificări și sprijin. Nu ne dorim să ajungem la sancțiuni, cu atât mai mult într-o perioadă economică dificilă. Însă respectarea obligațiilor legale este necesară, iar în situațiile în care nu există conformare, inspectorii nu vor avea alternative”, a transmis Marius Lixandru, inspector-șef al ITM Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Elev, amenințat cu cuțitul în școală de o colegă, la Târgoviște

Publicat

pe

De la începutul anului școlar 2026-2027, au fost înregistrate trei incidente grave în unitățile de învățământ din județul Dâmbovița. Asta, în condițiile în care se desfășoară constant activități de prevenire a faptelor antisociale și de identificare a situațiilor de risc. Potrivit IPJ Dâmbovița, situațiile conflictuale au avut loc în Corbii Mari, Găești și Târgoviște.

La Corbii Mari, polițiștii au stabilit că un elev de 14 ani, în pauza dintre cursuri, a agresat sexual o colegă, în sensul că a atins-o într-un mod sexual. Victimei i-a fost adusă la cunoștință, în prezența mamei, posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă a refuzat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

În Găești, un elev de 17 ani, pe fondul unui conflict spontan, a agresat fizic un alt elev de aceeași vârstă, în incinta unității de învățământ. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La Târgoviște, în urma unui conflict spontan, un elev, în vârstă de 15 ani, a împins o colegă, de 16 ani, care a căzut la pământ. Ulterior, tânăra l-a amenințat pe colegul său cu un obiect ascuțit-înțepător. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.

„Intervenția promptă, informarea, prevenirea și colaborarea dintre polițiști, școală și familie sunt esențiale pentru gestionarea situațiilor de risc și pentru protejarea elevilor. Reiterăm faptul că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, iar activitățile preventive vor continua”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Dâmbovița.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, a fost reținut de procurorii DIICOT

Publicat

pe

Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, după o audiere la sediul DIICOT Structura Centrală, care s-a desfășurat pe parcursul întregii nopți, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Ordonanțele de reținere, precizează Gândul, ar fi fost emise în jurul orei 01:30.

Conform unor informațiilor apărute în presă, pe surse, Alexandru Munteanu și Evgheni Polyakov, director comercial al firmei implicate, ar fi recunoscut faptele pentru care sunt cercetați, respectiv încălcarea embargoului impus Belarusului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite