Connect with us

ACTUALITATE

Președintele CNAS vrea o linie unitară de acțiune și interpretare în decontare și în relația cu asigurații

Publicat

pe

Președintele CNAS, dr. Horațiu Moldovan, s-a întâlnit, săptămâna aceasta, cu directorii Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, ocazie cu care a anunțat direcțiile de urmat și obiectivele avute în vedere la fiecare nivel al sistemului de asigurări sociale de sănătate.

„În cadrul ședinței, am convenit împreună să ne concentrăm pe măsurile prin care contribuim la însănătoșirea sistemului medical: mai multă eficiență, mai puțină risipă, proceduri mai simple și o mai bună utilizare a datelor pe care structurile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) le au deja, dar pe care prea des nu le valorifică suficient”, a transmis președintele CNAS – dr. Horațiu Moldovan, care a precizat de asemenea că este nevoie de o linie unitară de acțiune și de o interpretare unitară în decontare și în relația cu asigurații.

Pentru atingerea acestui deziderat, dr. Horațiu Moldovan le-a cerut directorilor Caselor Județene de Sănătate să lucreze atât la maparea nevoilor reale de servicii la nivel local, cât și la o strategie de contractare a serviciilor medicale pe cinci ani.

„În cea de a doua etapă, vom elabora strategiile regionale de contractare a serviciilor medicale. Aceste demersuri reprezintă un parcurs firesc în evoluția CNAS, de la contractare reactivă la contractare proactivă, pe baza nevoilor reale de servicii de sănătate ale populației, iar toți colegii trebuie să înțeleagă că modul în care își desfășoară activitatea face diferența între vieți salvate și vieți pierdute. Cel mai important fir roșu pe care îl urmărim e faptul că CNAS e principalul reprezentant al asiguraților.

Am avut discuții deschise despre realități cunoscute de toți, despre asumarea unor decizii care nu mai pot fi amânate și despre importanța de a rămâne mereu în echipă cu pacienții. De asemenea, fiecare director al caselor de asigurări de sănătate a interacționat individual cu directorii direcțiilor de specialitate din cadrul CNAS – un schimb de informații util, axat pe soluții concrete și o abordare pe care îmi doresc să o transformăm într-un mod de lucru permanent, care să amprenteze activitatea de la nivelul CNAS.

Eficientizarea vine în primul rând dintr-o organizare mai bună, iar eu sunt convins că toți colegii mei din casele de asigurări de sănătate, care sunt în prima linie a sistemului, vor transmite acest semnal mai departe: facem ordine în tot ce ne privește direct, ca să putem face ordine și pentru cei care depind de sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Este un efort care nu se vede întotdeauna imediat, dar care face diferența pe termen mediu și lung”, a precizat președintele CNAS – dr. Horațiu Moldovan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.

„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite