ACTUALITATE
Secretarul de stat Sorin Ion, din Dâmbovița, este dorit în funcția de ministru al Educației

Am aflat, pe surse, că secretarul de stat Sorin Ion, din Pucioasa, județul Dâmbovița, este unul dintre cei preferați pentru a ocupa poziția de ministru al Educației. Numele său este vehiculat în cercurile politice și cele profesionale.
Ciprian Anton, șeful Inspectoratului Școlar Suceava, și-a exprimat opțiunea într-o emisiune radio. Când a fost întrebat pe cine ar prefera în locul demisionarului Daniel David, inspectorul general de la Suceava a spus că Sorin Ion ar fi cel mai indicat pentru a ocupa funcția de ministru al Educației.
”Da, am o preferință. Din punctul meu de vedere, cel mai indicat în momentul de față ar fi domnul secretar de stat Sorin Ion, care a trecut prin toate etapele, director, inspector școlar general la Dâmbovița și care, de 5 ani, chiar 6 ani, este secretar de stat în cadrul Ministerului. Cred eu că ar fi o opțiune. Nu-i cunosc pe ceilalți, dar dacă m-ați întrebat pe cine aș vedea, aș vedea un ministru din învățământul preuniversitar, fără să necăjesc învățământul universitar, sub nici o formă”, a precizat, pentru Radio Top, șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
ACTUALITATE
Târgovişte. „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”, o nouă expoziție temporară organizată la Muzeul de Istorie

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul și reprezentanții mass-media luni, 16 noiembrie 2026, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției temporare „Bunuri tezaurizate la sfârșitul mileniului I”. Evenimentul pune în valoare o descoperire arheologică de excepție expusă în premieră: piese unicat de harnașament, de paradă, arme și o diversitate remarcabilă de unelte din secolele IX-X.
Această expoziție nu reprezintă doar o oportunitate rară de a admira unelte, precum și arme și piese de echipament militar dintr-o epocă strâns legată de cristalizarea primelor comunități politice din regiune, ci este și o dovadă clară a modului în care descoperirile întâmplătoare pot îmbogăți patrimoniul național atunci când există responsabilitate. Fiecare dintre cele 40 de piese ascunde o poveste despre putere, prestigiu și meșteșug medieval. Printre piesele de rezistență ale expoziției se numără spade remarcabile prin starea de conservare, vârfuri de lance de steag — piese cu o puternică încărcătură simbolică și militară —, precum și elemente fine de harnașament de paradă, care reflectă statutul social înalt al posesorilor lor din acele vremuri tulburi de la sfârșitul primului mileniu.
Toate artefactele expuse au trecut printr-un proces minuțios de curățare, conservare și restaurare în laboratoarele de specialitate ale muzeului, iar din punct de vedere muzeotehnic expoziția propune câteva nouțăți, pe care vă invităm să le descoperiți. S-a vizat integrarea unei componente artistice accentuate în valorificarea artefactelor, precum și a unor elemente de interpretare contextuală multimedia care pun vizitatorii în fața unei reconstrucții vizuale a unui eveniment istoric întâmplat acum mai bine de o mie de ani.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2026 – 1 martie 2027, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, Calea Domnească nr. 189, de marți până duminică, între orele 09:00 și 16:00.

ACTUALITATE
VIDEO. Grâu tratat chimic, împrăștiat pe drumul dintre Bungetu și Văcărești

Șoferii care au circulat, azi-noapte, pe drumul dintre satele Bungetu și Văcărești, județul Dâmbovița, s-au lovit de o situație mai puțin obișnuită.
Pe distanță de sute de metri, era împrăștiată pe carosabil o cantitate importantă de grâu tratat chimic. După cum se vede în videoclip, a fost vorba clar de o pierdere dintr-un utilaj agricol de semănat. Cert este că trebuie luate urgent măsuri pentru îndepărtarea din drum a grâului tratat chimic.
Contactat de publicația noastră, primarul Irinel Ionuț Badea s-a deplasat la fața locului, a constatat că cele sesizate sunt reale și a sesizat Poliția, pentru a-l identifica pe fermierul vinovat.
VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene



























coryna
21 ianuarie 2026 at 10:15
Ar fi minunat pentru intreg invatamantul. Un OM care nu deranjeaza ci cauta solutii legale pentru a rezolva deranjurile celor care le provoaca! Un OM capabil, corect, disciplinat in activitati si in gandire! Jos palaria pentru astfel de oameni, care atunci cand ajung pe functii nu uita sa fie OAMENI !
oiudsdfjnb
24 ianuarie 2026 at 13:10
aiurea madame!
daca si prostul asta ajunge ministru inseamna ca educatia chiar e pe butuci