POLITIC
Senatorul Titus Corlățean, dialog diplomatic cu ambasadorul Regatului Danemarcei în România

Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului României, l-a primit, marți 20 – ianuarie 2026, pe E.S. domnul Uffe A. Balslev – ambasadorul Regatului Danemarcei în România.
Discuțiile abordate între cei doi demnitari au vizat teme ce țin de cooperarea bilaterală româno-daneză, în plan parlamentar, precum și în cadrul Uniunii Europene și al securității euro-atlantice.
„Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a arătat aprecierea pentru nivelul foarte bun al relațiilor între cele două state și a exprimat toată deschiderea pentru întărirea și creșterea cooperării în plan parlamentar, între comisiile de specialitate ale celor două legislative, român și danez. S-a discutat despre pregătirea vizitei în România în cursul lunii februarie a.c. a Comitetului permanent pentru politică externă a Parlamentului danez.
În context, senatorul Corlățean a adresat felicitări pentru modul în care acest stat a asigurat Președinția rotativă a UE.
În cadrul întrevederii, a avut loc și un dialog pe temă de actualitate privind dosarul de securitate european și colaborarea transatlantică în condițiile agresiunii ruse împotriva Ucrainei și amenintărilor crescânde asupra Europei provenite din această zonă, inclusiv din perspectiva necesității privilegierii dialogului politico-diplomatic americano-danez legat de aspectele de securitate și teritoriale privind Groenlanda”, se precizează într-un comunicat transmis de Senatul României.
POLITIC
Senatorul Titus Corlățean protestează față de USR care a reluat expresia nazistă „ciuma roșie”

Senatorul PSD Titus Corlățean a luat poziție împotriva reprezentanților USR, care au început să folosească din nou în declarațiile politice antiPSD formula de exprimare „ciuma roșie”. A precizat Titus Corlățean că astăzi a fost împiedicat în plenul Senatului să definească acest termen, care nu este o expresie inventată în politica românească.
„Este traducerea unei formule folosite de propaganda nazistă — Rote Pest — parte dintr-un mecanism de ură publică fundamentat ideologic, care s-a împletit cu ura rasistă, antisemită. Consecințele acelei retorici le știm cu toții. Crimele împotriva umanității comise în cel de-al Doilea Război Mondial de regimul nazist german”, a mai spus senatorul Titus Corlățean.
Mai adaugă președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României că liderii USR reiau această formulă nazistă și își asumă o responsabilitate politică gravă. Și, foarte probabil, una juridică, de natură penală!
A mai spus Titus Corlățean că s-a adresat in acest sens și Parchetului General pentru a interveni în respectarea legalității și în acest domeniu al exprimării. Deocamdată, așteaptă să i să răspundă.
POLITIC
Alin Tișe: PNL nu mai este PNL! Este doar ambalajul unei dispariții politice

Liberalul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a afirmat astăzi, 9 septembrie 2026, că Partidul Național Liberal nu mai există! Susține Tișe că PNL a fost făcut cadou USR-ului.
„Nu s-a dizolvat printr-un congres prin vot democratic si nici nu i-a stins nimeni oficial lumina. S-a predat. Total! Încet și calculat. Cu protocoale semnate și cu ușile închise”, a scris președintele Consiliului Județean Cluj, pe pagina sa de Facebook.
A precizat Alin Tișe că, de 100 de zile, susține acest lucru care, iată, acum, se vede cu ochiul liber.
„Criza politică nu a fost un accident. A fost mecanismul, care este evident acum pentru cine vrea să vadă. Au condiționat guvernarea, fără AUR si fără PSD! Au pus România să aștepte, au ținut țara în incertitudine si blocaj politic și economic. Apoi au făcut din blocaj o strategie. De ce? Ca, într-un final, să poată spune: „Nu există alternativă.” Ba există. Doar că alternativa lor nu a fost niciodată o soluție pentru România. A fost USR. Tot acest joc al condiționărilor, al ultimatumurilor și al crizei a servit unui singur scop: să pregătească terenul pentru împreunarea PNL cu exact partidul cu care, până mai ieri, pretindeau că nu au nimic în comun. Astăzi, măștile celor care conduc PNL azi, cad.
PNL nu mai este PNL! Este doar ambalajul unei dispariții politice. Un partid care și-a abandonat identitatea, electoratul și propria istorie pentru a-și găsi supraviețuirea într-o alianță pe care realitatea o construise cu mult înainte ca ei să o recunoască public. Și atunci întrebarea nu mai este: „de ce este România în criză?”
Întrebarea adevărată este: „cine a avut nevoie ca România să rămână în criză?” Se demonstrează ca acum, pentru PNL, criza nu este ceea ce trebuie rezolvat. Este ceea ce trebuie întreținut până când oamenii acceptă soluția pregătită dinainte. Iar acum, după 100 de zile, scenariul devine limpede. PNL nu s-a dus spre USR. PNL național și conservator a fost împins, pas cu pas, spre propria desființare! Iar ceea ce ni se prezintă astăzi drept „necesitate politică”, seamănă tot mai mult cu finalul unui plan început cu mult timp în urmă.
România nu are nevoie de partide care își schimbă identitatea ca să rămână la putere. Pentru că un partid poate pierde puterea în alegeri. Dar, în clipa în care își pierde identitatea, nu mai este învins. Este terminat. Iar astăzi, PNL pare să fi ales nu să lupte pentru România, ci să negocieze propriul sfârșit”, a transmis liberalul Alin Tișe, pe pagina sa de Facebook.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 6 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 3 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 5 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























