ACTUALITATE
Parlamentul a aruncat la gunoi o inițiativă legislativă semnată de jumătate de milion de cetățeni

Parlamentul României a respins, fără informare și cu un dispreț suveran față de voința publică și regulile democrației, inițiativa civică privind modificarea Codului muncii, PLX.577/2015, demers susținut de peste un sfert de milion de oameni – se arată într-un comunicat transmis de Blocul Național Sindical (BNS).
„În anul 2009, Guvernul Boc și-a asumat răspunderea și a modificat brutal legislația dialogului social. Acea intervenție a afectat masiv capacitatea de organizare și negociere colectivă a lucrătorilor din România. A fost nevoie să treacă mai bine de 10 ani până când, la presiunea Comisiei Europene, România a trebuit să refacă Legea dialogului social, astfel încât drepturile lucrătorilor, precum libertatea de asociere, dreptul la negociere colectivă și dreptul la grevă să fie readuse în centrul cadrului legal și al practicii relațiilor de muncă – în acord cu standardele europene și internaționale.
Concomitent, în anul 2009, a fost modificat și Codul muncii, transformând piața muncii din România într-una dintre cele mai ostile din Uniunea Europeană. Consecința directă a fost îndepărtarea a milioane de români aflați în vârstă de muncă, care au ales să emigreze, astfel încât să poată munci pe alte piețe de muncă, mai echilibrate, mai predictibile, mai transparente și care le recompensează corespunzător munca.
Codul muncii din 2009 a devenit un instrument profund dezechilibrat, care a acordat puteri aproape absolute angajatorilor, deși acest instrument legislativ ar fi trebuit să aducă echilibru ambelor părți ale raportului de muncă.
Constatând lipsa totală de sprijin politic în repararea nedreptăților generate de noul Cod al muncii, Blocul Național Sindical și-a asumat să utilizeze singurul instrument democratic rămas la dispoziție – inițiativa cetățenească garantată de Constituție pentru corectarea acestor nedreptăți.
Peste un sfert de milion de cetățeni români cu drept de vot și-au exprimat adeziunea la acest demers. Inițiativa a fost înregistrată oficial la Senat, primă Cameră sesizată, în septembrie 2014, de unde a trecut la Camera Deputaților prin procedura aprobării tacite (asta înseamnă că timp de 1 an de zile, comisiile Senatului și Plenul au refuzat orice dezbatere pe marginea acestui proiect de lege). În baza procedurii de aprobare tacită, Senatul a trimis inițiativa la Camera Deputaților, unde a mai zăcut 11 ANI la rând, tratat cu un dispreț total de membrii comisiilor parlamentare. Asta însemnând că patru cicluri electorale, cu schimbări semnificative în structura Parlamentului, au arătat același dezinteres cras față de lucrătorii din România.
La începutul anului 2025, președintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaților, domnul Adrian Solomon, ne-a adus la cunoștință disponibilitatea comisiei în noul său format (cu parlamentari proaspăt aleși în decembrie 2024) de a lua în evaluare, dezbatere și vot inițiativa civică de modificare a Codului Muncii. Acesta ne-a solicitat o reevaluare a proiectului, în vederea aducerii la zi a textelor, ținând cont că România mai transpusese niște directive europene de-a lungul timpului și mai reparase, pe ici pe colo, unele prevederi din cod. Ne-am conformat și într-o săptămână am eliminat toate aspectele care între timp își găsiseră soluții prin diverse modificări. Am așteptat pe tot parcursul anului 2025 ca proiectul să fie repus pe ordinea zi și să fim invitați pentru a discuta inițiativa noastră.
După ce anul 2025 a trecut din nou sub semnul așteptării, în urmă cu câteva zile am aflat cu stupoare că, în plină vacanță parlamentară, fără ca inițiatorii să fie informați, inițiativa civică a fost pusă pe ordinea de zi și respinsă în cadrul unei ședinte a Comisiei pentru muncă. Fără informare. Fără invitație. Fără respectarea voinței celor aproape un sfert de million de cetățeni care au susținut acest proiect.
Comisia de Muncă a adoptat un raport de respingere, cu încălcarea dreptului de a susține proiectul și eventualele amendamentele, contrar regulilor de procedură legislativă (art.103 din Regulamentul Camerei Deputaților, art.6 alin.(1) din Legea 198/1999) și uzanțelor parlamentare, fără invitarea Comitetului de inițiativă, constituit în temeiul art. 2 din Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.
În ultimul gest reparatoriu posibil, SOLICITĂM Plenului Camerei Deputaților, în temeiul art.71 din Regulamentul Camerei Deputaților, retrimiterea proiectului la Comisia pentru muncă, astfel încât inițiatorii să își poată susține explicit demersul legislativ în fața membrilor Comisiei.
Ca o concluzie, ceea ce s-a întâmplat cu această inițiativă cetățenească arată, până la urmă, un dispreț suveran din partea celor care prin votul nostru ajung să compună instituții cheie ale democrației. În cazul de față, Parlamentul României. Este o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, că partidele politice cu ștate vechi în viața politică a țării n-au înțeles nimic din nevoia de respect a valorilor democratice și nici din mesajele transmise de electorat în ultimele cicluri electorale.
Să nu se mai mire nimeni, nici în țară, nici în străinătate, cum și de ce votează românii! Aceasta este singura inițiativă cetățenească de o asemenea amploare în domeniul relațiilor de muncă. Și exact pe aceasta, Parlamentul a ales să o arunce la gunoi!”, se arată într-un comunicat transmis de Blocul Național Sindical.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATE
DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.
De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.
Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.
„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























