Argeș
41 de amenzi în cazul adolescenților care s-au omorât în bătaie în Costești, Argeș

Bătăliile aproape la nivel de sălbăticie purtate între mai mulți minori în apropierea unei unități de învățământ din orașul Costești, județul Argeș, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2026, nu au rămas nesancționate de oamenii legii. Teribilismul adolescenților a condus la aplicarea a 41 de sancțiuni contravenționale, atât beligeranților, cât și celor care au stat pe margine și au urmărit luptele, fără să intervină pentru aplanarea conflictului. Valoarea amenzilor aplicate pe care, cu siguranță, le vor plăti părinții, se ridică la peste 20.000 de lei.
Ne mai informează IPJ Argeș că sancțiunile contravenționale s-au aplicat după verificarea și stabilirea participației efective a fiecăruia dintre minori. Amenzile s-au dat cu respectarea prevederilor aplicabile minorilor, respectiv prin reducerea valorilor minimă și maximă la jumătate, aceștia având și posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile, conform prevederilor OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Reamintim că polițiștii din Costești s-au autosesizat din oficiu după ce pe rețelele de socializare au fost distribuite imagini dintr-o bătălie între mai mulți adolescenți. Oamenii legii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe. În urma investigațiilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și a administrării probatoriului, patru minori au dobândit calitatea procesuală de suspect, iar doi dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Argeș
Bătrână de 82 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit că femeia a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc din Pitești. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieții bătrânei.
Sunt efectuate în continuare verificări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestei tragedii.
ACTUALITATE
VIDEO. Exercițiu situație de urgență în Tunelul Tigveni (Momaia) înainte să fie deschis circulației rutiere

ISU Argeș a organizat, ieri – 11 noiembrie 2026, un exercițiu care a vizat gestionarea unei situații de urgență în interiorul tunelului rutier Tigveni (Momaia), de pe Autostrada A1, București-Sibiu. Scenariul exercițiului a presupus coliziunea dintre un autoturism și un microbuz, în urma unei manevre de depășire neregulamentare, eveniment urmat de izbucnirea unui incendiu la nivelul compartimentelor motor ale celor două vehicule și inundarea cu fum a tunelului – ne informează ISU Argeș.
„În urma accidentului simulat, mai multe persoane rămân încarcerate sau blocate în autovehicule, fiind necesare operațiuni de descarcerare, evacuare și acordare a asistenței medicale de urgență.
Având în vedere numărul persoanelor implicate și complexitatea situației, scenariul a prevăzut și activarea Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Argeș, precum și mobilizarea unor resurse importante de intervenție”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
Pe lângă pompierii argeșeni, la exercițiu au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Brigăzii Autostrăzi a Poliției Române, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, Direcției de Sănătate Publică Argeș, UPU-SMURD Pitești și PORR Construct SRL.
VIDEO
„Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit verificarea capacității de răspuns, a modului de cooperare între structurile participante, precum și testarea procedurilor de intervenție, evacuare, descarcerare și acordare a primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier într-un tunel.
Exercițiile de acest fel, desfășurate periodic, ne ajută să fim mai bine pregătiți, să acționăm coordonat și să consolidăm încrederea și cooperarea dintre toate structurile implicate. Pentru că, dincolo de proceduri și tehnici de intervenție, pregătirea, unitatea și capacitatea de a acționa împreună pot face diferența atunci când fiecare secundă contează și fiecare viață trebuie salvată”, se mai arată în comunicatul de presă transmis către mass-media.

Tunelul Tigveni (Momaia), care măsoară 1.350 de metri, urmează să fie deschis circulației în perioada următoare, după ce autoritățile vor finaliza procesul de angajare a personalului specializat. Inițial, se anunțase că Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, are include și Tunelul Momaia, va fi inaugurat în această lună. Termenul oficial din contract este februarie 2027.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 5 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 20 de oreDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zilePrimar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!


























