Argeș
Tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu mașina din cauza vitezei

Un tânăr de 18 ani, din Davidești, județul Argeș, a ajuns la spital cu fractură la piciorul stâng, produsă în urma unui accident de circulație petrecut pe un drum din localitate.
Practic, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, autoturismul în care se afla s-a răsturnat în afara carosabilului.
Pompierii ajunși la fața locului au trebuit să intervină pentru scoaterea victimei din habitaclu, fiindcă nu s-a putut autoevacua.
Argeș
Trei tineri s-au răsturnat cu mașina în Ionești, comuna Buzoiești. Șoferul era băut! VIDEO

Trei tineri s-au dat peste cap cu mașina, azi-noapte, în comuna Buzoiești, din județul Argeș – satul Ionești. Victimele au suferit mai multe leziuni, însă, în fericire, au fost găsite conștiente. Autoturismul a fost găsit răsturnat pe plafon.
Cei trei răniți au fost transportați la spital. În sprijinul acestora au acționat pompierii de la Secția Costești. De asemenea, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc acest accident rutier.
VIDEO – ISU Argeș
„În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 65A, în care a fost implicat un autovehicul, condus de un bărbat, de 22 de ani, din comuna Buzoești.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii rutieri, a rezultat că bărbatul de 22 de ani, din comuna Buzoești, care conducea autoturismul în cauză pe DN 65A, în satul Bujoreni, din județul Argeș, din direcția Buzoești către Costești, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul altor preocupări și al consumului excesiv de alcool, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu o tonetă de înghețată, ulterior răsturnându-se în afara carosabilului.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum și a pasagerului dreapta față, un tânăr de 19 ani și a pasagerului dreapta spate, un bărbat de 21 de ani. Aceștia au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar persoanei în cauză i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de polișțiștii rutieri, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Argeș.
Argeș
O locomotivă a luat foc în Stâlpeni, județul Argeș

O locomotivă a luat foc, în această dimineață, în comuna Stâlpeni, județul Argeș. Echipajele de pompieri ajunse la fața locului au constatat că era vorba de un tren de pasageri, ci de un ansamblu de două locomotive, iar incendiul se manifesta la una dintre acestea. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Dâmboviţaacum 6 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 6 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum 4 zileAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 6 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileAvertizare de vreme severă în Argeș, Dâmboviţa și Prahova, la noapte (22 iulie 2026). S-a emis și cod roșu de inundații
Dâmboviţaacum o săptămânăMașină a Crucii Roșii Române, implicată într-un accident rutier pe DN1A, la Cornești
Dâmboviţaacum 5 zileContinuă căutările celor doi tineri probabil înecați în râul Argeș, în zona Ionești. VIDEO
























