Connect with us

ACTUALITATE

Winfried Dederichs, de la „Rumänien Sunshine”, ne arată încă o dată ce înseamnă o comunitate unită!

Publicat

pe

Winfried Dederichs, prieten al Dâmboviței, omul care reprezintă inima Asociației „Rumänien Sunshine” din Germania, organizație care a făcut, prin comuna Gura Ocniței, o punte solidă de legătură cu județul Dâmbovița, cu România, vedem, așa, de la distanță, pe rețelele de socializare, este într-o permanentă vervă. Un exemplu clar de implicare, de dăruire aproape totală în slujba comunității.

Am urmărit cum, în această perioadă, Winfried Dederichs și alți 45 de voluntari, după cum spune, cu vârsta de la câteva luni și până la 75 de ani, toți echipați la o uniformă standard de lucru, specifică proiectului inițiat, s-au pus pe construit un vagon de carnaval destinat activităților recreative și de divertisment din comuna lor – Nettersheim.

„Datorită multor sponsori generoși, care au furnizat materialul, am reușit în noiembrie 2025, să începem construcția unui nou vagon de carnaval, mai mare. Ceea ce este deosebit este cum am proiectat și am lucrat toți împreună, într-o activitate exemplară. În total, am fost peste 45 de participanți. Cel mic avea doar câteva luni, cel mai mare 75 de ani, toți în uniformă. Pur și simplu, a fost uimitor! Aici stau împreună tinerii și bătrânii. Sunt mândru că fac parte din această echipă”, a scris Winfried Dederichs, pe pagina sa de Facebook.

S-ar putea iniția și la noi astfel de asociații, de proiecte menite să înfrumusețeze comunitatea, să întărească unitatea, comunicarea, colaborarea. Dar, mai avem! Noi trebuie să trecem prin austeritate, recesiune, inflație, crize politice, economice și administrative și alte din astea ce ne țin la distanță de coexistența adevărată. Este bine că avem de unde lua exemple. Winfried Dederichs, de la „Rumänien Sunshine”, este acolo, în Germania, îl vedem pe el și întreaga echipă de concetățeni inimoși, luminoși, harnici, care fac ca existența să fie mai senină.

 

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

DSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive

Publicat

pe

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița au verificat condițiile igienico-sanitare existente, modul de organizare a fluxului tehnologic, starea de igienă a spațiilor și a echipamentelor utilizate, respectarea condițiilor de temperatură pentru păstrarea materiilor prime și a produselor finite, precum și documentele privind trasabilitatea produselor alimentare utilizate la prepararea meniurilor servite participanților la evenimentul organizat azi-noapte într-un local din satul Gemenea Oncești, comuna Voinești, în urma căruia zeci de persoane au ajuns la spital cu probleme digestive.

Totodată, au fost identificate și evaluate toate produsele alimentare existente la momentul controlului, fiind dispuse măsuri în conformitate cu legislația sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor în vigoare – se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.

„Având în vedere gravitatea situației și existența unei suspiciuni că alimentele servite în cadrul evenimentului ar fi putut reprezenta sursa îmbolnăvirii, s-a dispus măsura suspendării temporare a activității unității până la identificarea cauzei care a determinat apariția simptomelor digestive la persoanele participante la eveniment. Cazul este investigat în colaborare cu instituțiile competente din județul Dâmbovița”, precizează sursa citată.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primarul de la Răzvad a răbufnit! Rog proprietarul gunoiului să vină să-l recupereze!

Publicat

pe

Sunt ani de zile de când, în județul Dâmbovița, gunoiul menajer se colectează din poartă-n poartă, în toate localitățile, și totuși sunt unii care continuă să arunce deșeurile pe aiurea, într-un dispreț total față de cei care fac eforturi pentru a păstra satele și orașele curate. S-a întâmplat și astăzi în comuna Răzvad. Spre ghinionul vinovatului, Primăria are camere video instalate în toată comuna, astfel că fapta sa de… bravură a fost filmată. Mai mult, edilul Emanuel Spătaru a ales să-l doneze public, și bine a făcut!, să vină să-și recupereze gunoiul!

„Dragii mei, am dat dovada de multa intelegere, prea multa as spune! Nu mai pot tolera astfel de comportamente, în condițiile în care, săptămânal, gunoiul menajer este ridicat din fața porții. De aceea, rog propietarul gunoiului să vină să-l recupereze, în așa fel încât mâine să nu fiu nevoit să-i trimit amenda, cât și gunoiul”, a scris primarul Emanuel Spătaru, pe pagina sa de Facebook, unde a postat și materialul video.

UPDATE: Persoana vizată a răspuns apelului primarului și a curățat zona. 

„În urma postării, persoana în cauză tocmai mi-a trimis fotografie cu zona respectivă igienizată, cerându-și scuze! Am apreciat sinceritatea, însă sper ca astfel de întâmplări să nu se mai repete!
Cu toții vrem să avem o comună curată!”, a transmis primarul Emanuel Spătaru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite