ADMINISTRAŢIE
Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmboviţa: Când vorbim de sănătatea oamenilor, nu există loc pentru calcule politice!

Corneliu Ștefan își menține principiile după care s-a ghidat și care au fost puse în practică în toată această perioadă de când este președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Luptă pentru județ, pentru binele, sănătatea și prosperitatea locuitorilor din Dâmbovița. Tocmai de aceea, ca în fiecare an înainte de adoptarea bugetului de stat, Corneliu Ștefan lansează un apel către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partidul din care fac parte, indiferent de culoarea politică, pentru a susține cu tărie amendamentele ce au ca rol sănătatea dâmbovițenilor și dezvoltarea socio-economică a județului.
A precizat Corneliu Ștefan că, împreună cu parlamentarii Partidului Social Democrat din Dâmbovița, a pregătit o serie de amendamente ce vizează dezvoltarea, modernizare și consolidarea sistemului medical din Dâmbovița. Președintele CJD dorește să achiziționeze în continuare aparatură medicală performantă pentru Spitalul Județean de Urgență.
„Nu cerem privilegii și nu inventăm pretexte. Cerem ceea ce este necesar pentru sistemul de sănătate din județul nostru. De aceea, apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente. Nici tăcerea, nici absența, nici fuga după explicații nu mai merg când vorbim despre astfel de subiecte.
În ultimii ani, astfel de amendamente depuse alături de parlamentarii PSD Dâmbovița au fost aprobate, iar rezultatele se văd deja în sistemul medical dâmbovițean: mamograf digital, echipament RMN, aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive în Laboratorul de Toxicologie al SJUT și finanțare pentru aparatul angiograf, care deja a salvat sute de vieți în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, a precizat Corneliu Ștefan.
A mai spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița în apelul său lansat către toți parlamentarii că, datorită amendamentelor promovate de aleșii care reprezintă Dâmbovița în forul legislativ național, anul trecut, Spitalul Orășenesc Pucioasa a primit finanțare pentru modernizare unității medicale în conformitate cu normele europene, astfel încât pacienții din zona de nord a județului să beneficieze de condiții bune de tratament și cazare.
„Când ne referim la sănătatea oamenilor, nu există loc pentru calcule politice. Există doar obligația de a vota corect”, a mai adăugat Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.
„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.
Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.
„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.
„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.
Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























