Connect with us

ACTUALITATE

Start concurs de desen: „O imagine cât o mie de cuvinte: Jandarmii, prietenii noștri!”, ediția a II-a

Publicat

pe

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matri Basarab” Ploiești organizează și anul acesta concursul de desene „O imagine cât o mie de cuvinte!”, prilejuit de Ziua Jandarmeriei Române. Competiția se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.

Lucrările pot fi trimise până la data de 30 martie 2026, prin:
– e-mail: relatii.publice@jandarmeriamobilapl.ro
– WhatsApp: 0749 034 919
– sau depuse la sediul unității: str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 257, municipiul Ploiești.

Tema concursului: „O imagine cât o mie de cuvinte: Jandarmii, prietenii noștri!”

„Copiii sunt invitați să își folosească imaginația și talentul artistic pentru a realiza desene care ilustrează jandarmii din propria perspectivă. Fie că aleg să îi reprezinte în misiune, în situații din viața de zi cu zi sau în momente de prietenie și colaborare cu oamenii, suntem nerăbdători să descoperim viziunea lor”!

Cerințe de participare:
– Desenele trebuie să fie originale și realizate de mână;
– Lucrarea va fi realizată pe format A4;
– Fiecare desen va fi însoțit de numele și vârsta autorului.

Reclama

În data de 31 martie 2026, desenele vor fi publicate pe pagina de Facebook a Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, unde prietenii și susținătorii concurenților vor putea vota lucrarea preferată până pe 3 aprilie, ora 23:00. Pe data de 4 aprilie, vor fi anunțați câștigătorii. Se vor acorda două premii pentru cele mai votate lucrări și un premiu al juriului.

„Îi încurajăm pe copii să își exprime creativitatea și să participe la acest concurs. Așteptăm cu drag desenele lor și sperăm să descoperim cât mai multe lucrări pline de imaginație”, este mesajul transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Doliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice

Publicat

pe

Colegii avocați din cadrul Baroului Dâmbovița, prietenii și cunoscuții au aflat cu durere vestea trecerii fulgerătoare și neașteptate la cele veșnice, în dimineața zilei de duminică, 16 august 2026, a avocatei Flory Gabriela Săndulescu.

Născută la 15 ianuarie 1957 și absolventă a Liceului „Constantin Carabella” din Târgoviște, avocata Flory Săndulescu era licențiată a Facultății de Drept a Universității din București. Jurista era membră a Baroului Dâmbovița din data de 1 septembrie 1981.

Avocata Flory Săndulescu a coordonat Serviciul de asistență juridică din oficiu de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și, respectiv, DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița. A fost, totodată, membră a Consiliului de Administrație al Filialei Dâmbovița a Casei de Asigurări a Avocaților din România.

Trupul neînsuflețit al avocatei Flory Săndulescu a fost depus la Capela Bisericii „Sfântul Dumitru” aflată pe strada Bărăției din Târgoviște. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 august 2026, începând cu ora 12:00, la aceeași biserică.

Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace!

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Cetățean amendat pentru că a omorât șarpele care i-a intrat în casă!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Aveți grijă, să nu vă ambalați prea tare dacă sesizați că în casă v-a pătruns vreun șarpe. Stați liniștiți, anunțați organele și așteptați să sosească o echipă operativă care să vă scape de reptilă. Dacă acționați nesăbuit și omorâți animalul, s-ar putea să suportați rigorile legii. Așa a pățit-o un argeșean din comuna Schitu Golești.

Omul a sunat la 112 pentru a anunța că a văzut un șarpe de mici dimensiuni care i-a intrat în locuință. Până când au sosit jandarmii cu ustensilele din dotare pentru a captura șarpele, cetățeanul, probabil speriat din cauza acestei situații, a scotocit prin casă, a dat de reptilă și a ucis-o.

Când au sosit, jandarmii au întocmit acte de constatare pentru încălcarea prevederilor Legii 205/ 2004, privind Protecția Animalelor. Cetățeanul s-a scuzat, spunând că nu știa că dacă îi intră un șarpe în casă și dă de el nu are voie să îl omoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite