Epicentrul dezvoltării socio-economice a tuturor localităților situate pe Valea Dâmboviței l-a reprezentat, din anii ’50 încoace, Stațiunea de Cercetare Pomicolă de la Voinești. De altfel, respectiva comună a gravitat și încă își extrage seva durabilității și a renumelui din rădăcinile încă vii ale Stațiunii de Cercetare și simbolului intitulat „Frumosul de Voinești”.

Livezile mănoase de pomi fructiferi, în special de meri, de diferite soiuri, apoi pruni, peri și cireși, se desfășoară pe toate dealurile și văile râului Dâmbovița. La o singură privire, îți dai seama că acum, comparativ cu câțiva zeci de ani în urmă, se practică tehnologii de întreținere și producție moderne, după normele și în ton cu cerințele europene în materie de pomicultură.

Imboldul și drumul succesului și al prosperității au pornit, cum am mai spus, din Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare înființată la 1 ianuarie 1950. Aici, de-a lungul timpului, au slujit întru propășirea și dezvoltarea pomiculturii românești specialiști de marcă, cercetători cu har, dedicați, oameni care, în afară de cunoștințele și pregătirea profesională, au pus și mult suflet. De pe urma muncii de cercetare, în laboratoare și pe terenurile experimentale ale stațiunii, a fost creată Colecția Națională de Soiuri. Aici sunt păstrate peste 700 de soiuri de pomi fructiferi. Adăugăm roadele prosperității pentru întreaga vale și renumele generat de calitatea fructelor obținute în Bazinul Mănești – Tătarani – Voinești – Malu cu Flori pe întreg teritoriul țării.

Actualul director al Stațiunii de Cercetare Pomicolă de la Voinești, doctor inginer Daniel Comănescu, ne-a făcut, cu lux de amănunte, un istoric al stațiunii de cercetare care, înainte de anii ’90, administra peste 500 de hectare, loturi destinate cercetării și producției. Fiindcă până atunci se permitea ca stațiunea să obțină și ceva profit, se crease o premisă importantă a autofinanțării. Acum, din cauza binefacerilor, cu ghilimele de rigoare, create de aplicarea legilor fondului funciar, Stațiunea de Cercetare Pomicolă de la Voinești, prin proprietarul de drept – Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, administrează o suprafață de 91 de hectare. Ar fi putut să rămână cu mai puțin, ne-a mărturisit Daniel Comănescu, dacă nu i-ar fi avut alături în bătălia pentru salvarea stațiunii de la pieire prin retrocedare, pe primarul de la Voinești – Gabriel Dănuț Sandu și pe fostul prefect al județului Dâmbovița – Antonel Jîjîie. Acum, lucrurile merg oarecum bine. Se face cercetare, se obțin în continuare soiuri noi de pomi fructiferi, căutându-se formarea unor specii cu productivitate mare, rezistente la boli și dăunători și, ce este mai important pentru consumator, cu aromă și gust.

Stațiunea rezistă. Dar, după cum sunt vremurile, cercetarea încă nu a fost băgată suficient în seamă de cei care s-au tot perindat la putere. Subfinanțarea domeniului, încă din anii ’90 încoace, reprezintă o problemă. Ne-a spus directorul Daniel Comănescu că o altă problemă cu care se confruntă prezentul și, în mod deosebit viitorul, o reprezintă lipsa cercetătorilor, a personalului tânăr, a celor care să-și dedice timpul, talentul, viața pomiculturii, studiului în laborator, cercetării. Nu prea vine nimic din urmă! Tinerii ocolesc agricultura. Cei care obțin licențe nu doresc să profeseze în acest domeniu. Fug spre alte zone economice, mai prospere, care să le asigure un venit mai mare, mai sigur și, eventual, fără prea mult efort. În momentul de față, ne-a mai precizat doctorul inginer Daniel Comănescu, în cadrul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură de la Voinești își desfășoară activitatea 24 de salariați. Doar doi sunt tineri cercetători. Altădată, spune cu tristețe în glas directorul stațiunii, aici lucrau sute de oameni, permanenți și sezonieri.

„Cea mai mare problema ar fi pentru noi lipsa cercetătorilor, a personalului tânăr. Tinerii cam ocolesc agricultura. Veniturile sunt așa cum sunt. Nu sunt atrași. Cei care termina facultățile de agricultură preferă alte domenii, alte sectoare de activitate.

Cercetătorii sunt plătiți puțin pentru munca pe care o depun, pentru activitatea zilnică efectuată. Pentru a crea un soi de măr sau de păr, se poate cerceta 10-15 ani și există riscul să nu obții niciun rezultat. Munca este de Sisif. Din cauza asta, tinerii nu vin în cercetare. Pentru ce? Pentru sub 4 mii de lei lunar? Este jenant pentru un cercetător științific în România să trăiască cu asemenea venituri. Avem doar doi tineri în stațiune. Restul, în vârstă.

Problema este că, în următorii ani, ne vom confrunta cu un vid de cercetători, nu se va putea produce schimbarea generațiilor. Îmi este teamă că nu vor veni alți cercetători. Avem colaborări cu toate facultățile de agricultură din țară, vin la noi studenții să desprindă tainele acestei activități de cercetare pomicolă, dar când este vorba să se angajeze merg în altă parte, unde sunt avantaje mai mari. Dacă nu am putea păstra legal cercetătorii care deja au ieșit la pensie, nu am mai avea echipă de cercetători. Din spate, nu vine nimic”, ne-a mărturisit dr. ing. Daniel Comănescu.

Revenind la partea pozitivă a prezentului, ne-a spus directorul stațiunii că anul pomicol 2026 se anunță a fi unul bun. Iarna a fost una normală, cu temperaturi adecvate pentru livezile de meri. Solul are apă suficientă. Nu există deficit. De asemenea, pepiniera Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură de la Voinești-Izvoare, are pregătiți câteva zeci de mii de puieți certificați, cu eticheta albastră, adică, de înaltă calitate, din diferite soiuri de măr, păr, prun, cireș, vișin, cais.

Valea se dezvoltă în continuare. Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare în Pomicultură de la Voinești, specialiștii care încă mai trudesc în acest domeniu veghează la acest lucru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News