Dâmboviţa
Liderul PSD vine la Târgoviște pentru a afla dacă social democrații dâmbovițeni vor să rămână sau nu la guvernare

Peste 750 de social democrați, membri ai Ligii Aleșilor Locali Dâmbovița, consilieri locali și județeni, primari și viceprimari, vor fi prezenți, sâmbătă – 28 martie 2026, la Târgoviște, unde vor participa la o întâlnire cu liderul PSD Sorin Grindeanu și cu ceilalți miniștrii social democrați din Cabinetul Ilie Bolojan.
A spus președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul unui podcast, că întâlnirea are ca scop relevarea în fața conducerii PSD, a demnitarilor social democrați angrenați în guvernare, care este poziția simplă, clară, expusă direct de către membrii PSD Dâmbovița, una dintre cele mai mari și unite organizații social democrate din România.
Întâlnirea va avea loc în sala Cinematografului „Independența” din Târgoviște. În urma discuțiilor purtate, deschis, transparent, PSD-iștii dâmbovițeni vor spune dacă partidul trebuie să rămână sau să iasă de la guvernare.
ACTUALITATE
25 octombrie 2026. Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște trece la programul de iarnă

Începând de duminică, 25 octombrie 2026, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de iarnă. Vă așteptăm la muzeele din județul Dâmbovița pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi ale prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare organizate.
Noul program este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi:
Marţi – Duminică: 9:00 – 17:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 16.30.
Luni: ÎNCHIS
– Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu:
Marţi – Duminică: 9.00 – 17:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 16.30.
Luni: ÎNCHIS
– Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele:
Marţi – Duminică: 8.00 – 16:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 15.30.
Luni: ÎNCHIS
– Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa:
Miercuri – Duminică: 8:00 – 16:00, ultimul bilet va fi eliberat la ora 15.30.
Luni, Marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună: ÎNCHIS.
ACTUALITATE
Primar Răcari: Siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a participat la ședința Consiliului Profesoral, desfășurată la Liceul Ion Ghica, unde au fost puse în discuție teme privind siguranța elevilor, supravegherea acestora în timpul programului școlar, controlul accesului în unitățile de învățământ și importanța colaborării dintre școală, Poliție, Jandarmerie și administrația publică locală.
La această întâlnire au mai participat viceprimarul Tănase Mugurel, secretarul general al orașului – Ene Octaviana, contabilul șef – Ionescu Nicoleta, inspector școlar general adjunct – Alexandru Mitru și comandantul Poliției Răcari – Adrian Grigorescu.
„Un alt subiect important pe care l-am tratat în cadrul acestei întâlniri s-a referit la dezvoltarea infrastructurii educaționale. Am vorbit despre Școala Colacu, care și-a deschis deja porțile, și despre stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială Răcari, cu perspectiva deschiderii acesteia în mai 2027.
Dotările școlilor, plata navetei cadrelor didactice și alte probleme ale comunității școlare s-au aflat, de asemenea, pe agenda discuțiilor.
Cred că siguranța copiilor și educația lor trebuie să ne preocupe pe toți. Prin dialog, implicare și colaborare putem găsi soluții pentru școli mai sigure și condiții mai bune de învățare”, a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ACTUALITATEacum o ziCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 2 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirty Nano, în premieră în Dâmbovița! O petrecere outdoor explozivă se pregătește la A Frame Ținutul Mărului, pe 24 octombrie 2026
SOCIALacum 2 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 3 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște, 22 – 24 octombrie 2026. Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia 59
ANUNŢURIacum 7 zilePrimăria Târgoviște: Anunț solicitare aviz de mediu pentru proiect amenajare Șanțul și Valul Cetății




























