Argeș
Percheziții la doi braconieri din Mozăceni, județul Argeș

Trei percheziții au executat, în această dimineață, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu colegii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Argeș, la domiciliile unor persoane din comuna Mozăceni.
Este vorba de doi bărbați, de 32 și 38 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic, prin utilizarea armelor neletale cu aer comprimat, supuse autorizării și a câinilor din rasa ogar.
În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit și ridicat două arme lungi cu aer comprimat, deținute în afara cadrului legal, proiectile aferente acestora, diferite cantități de carne de vânat și doi câini din rasa ogar, susceptibili a fi fost folosiți la activități de braconaj.
Argeș
Magazie de furaje, distrusă de foc în Albota, județul Argeș

Incendiu devastator în comuna Albota, zona Conașu Iacob. O magazie de furaje a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la ISU Argeș cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
Intervenția militarilor a durat peste două ore și jumătate. Incendiul a fost lichidat, totodată, fiind înlăturat și pericolul de propagare a focului.
Echipajul SMURD prezent la eveniment a acordat îngrijiri medicale unui adolescent de 17 ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, tânărul a refuzat transportul la spital.
Argeș
Angajata unei firme din Pitești, amendată pentru nerespectarea normelor privind depozitarea deșeurilor

Polițiștii locali din Pitești au sancționat contravențional angajata unei agenții de pariuri, care a abandonat, în afara recipientelor special amenajate pe o platformă de gunoi din Cartierul Craiovei, mai mulți saci cu bilete provenite de la o agenție de pariuri. Femeia trebuie să plătească acum o amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea normelor privind depozitarea deșeurilor.
„Poliția Locală Pitești face apel către toți cetățenii și agenții economici din municipiu să respecte legislația în vigoare privind colectarea și depozitarea deșeurilor. Nerespectarea atrage după sine sancțiuni contravenționale, având în vedere că platformele de gunoi din municipiu sunt monitorizate permanent prin sistemul de supraveghere video”, transmite Poliția Locală Pitești.
VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileSpecializare în premieră națională la Colegiul Economic din Târgoviște
ACTUALITATEacum 4 zileFotbalist din Dâmbovița a murit la 45 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 4 zileIntervenție a pompierilor într-un apartament din Târgoviște. Proprietarul nu a mai dat semne de viață. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 3 zilePrimar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
ACTUALITATEacum o săptămânăNemulțumire la Lungulețu. Două treceri de pietoni pentru 5 km de drum la patru benzi, cu parapeți despărțitori!























