Dâmboviţa
Tentativă de omor în familie. Un bărbat și o femeie au fost arestați pentru mai multe infracțiuni

Un bărbat și o femeie, din județul Dâmbovița, au fost arestați preventiv într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, sub forma tentativei de omor, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și inducerea în eroare a organelor judiciare. Ancheta polițiștilor de la Răcari este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Potrivit IPJ Dâmbovița, în seara zilei de 10 septembrie 2025, bărbatul arestat, pe fondul unor conflicte mai vechi, i-a aplicat nepotului său o lovitură cu un corp tăietor înţepător, în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. Totodată, împreună cu alte persoane, a exercitat acte de violență asupra victimei, tulburând liniştea și ordinea publică.
„La aceeaşi dată, femeia, împreună cu mai mulți membri ai familiei acesteia, pe fondul unor conflicte mai vechi, ar fi aplicat aceleiaşi victime mai multe lovituri în diferite zone ale corpului cu un corp tăietor-înțepător, provocându-i leziuni traumatice. În plus, ar fi comis acte de distrugere asupra autoturismului victimei.
Ulterior, la data de 11 septembrie 2025, femeia ar fi formulat un denunț prin intermediul SNUAU 112, pretinzând în mod nereal că nu bărbatul ar fi agresat victima în zona abdominală, denunțându-l pe fiul său minor, presupus a fi cunoscut cu afecțiuni medicale”, ne informează IPJ Dâmbovița.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: România se împrumută cu cea mai mare dobândă din UE

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob spune că România se împrumută în momentul de față cu cea mai mare dobândă din Uniunea Europeană, o finanțare scumpă care ar putea să ducă țara în incapacitate de plată, așa cum s-a întâmplat cu Grecia, în urmă cu mai mulți ani. De asemenea, atrage atenția parlamentarul că, fără o economie care să genereze venituri suplimentare, vor apărea dezechilibre bugetare, iar aceste dificultăți pot ajunge la firme, prin credite mai greu accesibile, și la contribuabili, prin noi ajustări fiscale.
„În trimestrul al doilea din 2026, PIB-ul României era cu 2% sub nivelul aceleiași perioade a anului trecut, potrivit datelor ajustate sezonier ale Eurostat. Pe aceeași bază de comparație, Uniunea Europeană înregistra o creștere de 1,4%, iar Statele Unite de 2,1%. Capacitatea de a susține datorii tot mai costisitoare depinde și de această diferență.
Un stat care se împrumută scump are nevoie de o economie capabilă să genereze venituri suplimentare. Când activitatea economică slăbește, plata dobânzilor restrânge spațiul pentru investiții și pentru cheltuielile publice. Fiecare împrumut nou angajează o parte din bugetele următoare înainte ca ele să fie discutate.
BNR trebuie să combată inflația în aceste condiții. O majorare a dobânzii ar apăsa suplimentar asupra creditării și investițiilor. O reducere prea rapidă poate alimenta presiunile asupra prețurilor și cursului. Dezechilibrele bugetare fac ambele opțiuni mai costisitoare.
Riscul se transmite și către bănci. În martie, acestea dețineau titluri de stat de 230,7 miliarde de lei. Creșterea randamentelor reduce valoarea de piață a obligațiunilor existente cu dobândă fixă. Eventualele vânzări sub valoarea contabilă pot transforma deprecierea în pierdere efectivă, iar amploarea pierderilor depinde de structura portofoliilor și de evoluția pieței. BNR avertizează asupra riscurilor generate de această legătură strânsă dintre stat și sistemul bancar.
Prin urmare, dificultățile bugetului pot ajunge la firme prin credite mai greu accesibile și la contribuabili prin noi ajustări fiscale. Statul riscă să ceară tot mai mult unei economii căreia finanțarea scumpă îi reduce posibilitatea de redresare.
Grecia a arătat cât de mult se restrânge libertatea unui guvern atunci când accesul la finanțare ajunge să depindă de condițiile creditorilor. România are propria monedă și o situație diferită a datoriei, dar precedentul merită luat în serios. Ar fi greu de justificat să ajungem într-un asemenea impas după ce am avut la dispoziție și cifrele, și avertismentul”, a explicat senatorul AUR Ciprian Iacob.
Dâmboviţa
Deputatul Aurelian Cotinescu l-a întrebat pe Radu Miruță dacă are soluții de redresare pentru capacitățile industriei de apărare din Dâmbovița

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, a participat la audierea miniștrilor desemnați de premierul nominalizat Siegfried Mureșan pentru a conduce Ministerul Apărării, respectiv Ministerul Afacerilor Interne.
Radu Miruță, prezent în fața comisiei de Apărare, a fost întrebat de deputatul PNL Aurelian Cotinescu despre capacitățile industriei de apărare existente în județul Dâmbovița. Parlamentarul liberal a vrut să afle de la Radu Miruță dacă cunoaște situația fabricilor de armament din Dâmbovița și ce soluții de redresare are pentru aceste uzine militare care, din lipsă de comenzi, deja au început să treacă la disponibilizări de personal.
„Aceste fabrici au un rol important în apărarea României, iar viitorul angajaților lor cere o acțiune comună a Ministerului Apărării și Ministerului Economiei”, a precizat Aurelian Cotinescu – vicepreședintele Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din cadrul Camerei Deputaților.
De asemenea, parlamentarul liberal, la audierea lui Mircea Abrudean, propus pentru a ocupa poziția de ministru al Afacerilor Interne, l-a întrebat ce soluții are pentru combaterea consumului și a traficului de droguri care, din păcate, au luat amploare în România.
„Nu pot accepta ideea că lupta împotriva drogurilor este pierdută. Când drogurile ajung lângă școli sau în cartiere, iar copiii și vecinii știu cine le vinde, autoritățile trebuie să acționeze. I-am cerut să spună concret cum va schimba această situație. Copiii noștri au nevoie de protecție, iar comunitățile au nevoie să vadă că legea este aplicată”, a mai precizat deputatul Aurelian Cotinescu.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietarii cailor supuși la teste de greutate în târgul de la Runcu, amendați de polițiștii de la Protecția Animalelor!



























