Connect with us

Dâmboviţa

Deținuții de la Penitenciarul Găești, reconectați la libertate printr-un spectacol folcloric susținut de „Doina Argeșului”

Publicat

pe

Interesantă și de apreciat inițiativa conducerii Penitenciarului din Găești care, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric „Doina Argeșului” din Pitești, a demonstrat că persoanele care ispășesc pedepse privative de libertate pentru diferite vine nu sunt uitate, nu sunt izolate de comunitate, de societate, de susurul existențial al normalității. Dimpotrivă, li se arată că sunt parte dintr-o lume, unde, mai devreme sau mai târziu, se vor întoarce nemijlocit și vor redeveni elemente importante al acestui motor.

Zilele trecute, 50 de deținuți au fost scoși din penitenciar și aduși, evident sub pază, așa cum prevăd regulamentele, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești, pentru a urmări, ca niște oameni normali, un spectacol folcloric de excepție, prezentat pentru ei de artiștii ansamblului argeșean.

Deținuții au fost liniștiți, calmi, poate visători și cu gândul, stimulat de muzică și versuri, către casă și cei dragi. Au aplaudat ca orice spectatori care respectă și salută prestația interpreților, au zâmbit, unii au lăcrimat, dar s-a văzut că au trăit din plin, chiar dacă numai pentru aproximativ două ore, acele momente de reconectare la comunitate, la conceptul de libertate deplină care, deocamdată, le lipsește. Cu siguranță ardoarea de a ajunge acasă, de a fi alături de familie, le-a fost stimulată de acest spectacol inedit, organizat doar pentru ei.

Alături de cele 50 persoane private de libertate, au urmărit spectacolul folcloric directorul Penitenciarului Găești – comisarul șef de poliție penitenciară Dragoș Ghinea, directorul Direcției Reintegrare Socială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor – comisarul șef de poliție penitenciară Lucia Petrescu, vicepreședintele Consiluiului Județean Argeș – Adrian Bughiu și primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița spune nu drogurilor! Seară de teatru, dialog și conștientizare organizată la Târgoviște

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Parlamentului României, a demarat la Târgoviște o campanie de conștientizare a pericolului drogurilor, sub titulatura „Dâmbovița spune NU drogurilor”. Precizează Aurelian Cotinescu că acest demers este un apel la implicare, dar și un imbold pentru eficientizarea activității instituțiilor care combat flagelul cconsumului de droguri.

„Nu trebuie să ne declarăm învinși. Lupta împotriva drogurilor și a rețelelor care le distribuie este de lungă durată și cere perseverență, cooperare între instituții și rezultate concrete. Prevenția, sprijinul pentru persoanele afectate și combaterea traficului trebuie să meargă împreună”, a precizat deputatul PNL Aurelian Cotinescu.

Evenimentul se va desfășura pe 4 noiembrie, începând cu ora 17:30, la Cinema Independența din Târgoviște. Este vorba despre o seară de teatru, dialog și conștientizare. Intrarea este liberă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite