Argeș
Urmărire ca-n filme în Argeș. Șoferul fugar, un tânăr de 21 de ani, băut și fără permis

Polițiștii din Domnești și Curtea de Argeș au urmărit, azi-noapte, un șofer fugar, pe o distanță de circa 25 de km, pe DN73C. Cursa nebună s-a încheiat în momentul în care conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului, iar mașina a părăsit carosabilul, în zona intersecției DN73C cu strada Progresului, din municipiul Curtea de Argeș.
Șoferul care nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor din Domnești și a apăsat cât a putut de tare pedala de accelerație are 21 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și era băut, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ne mai informează IPJ Argeș că mașina cu care se plimba azi-noapte a fost se pare sustrasă, autoturismul aparținând tatălui bărbatului urmărit.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, furtul în scop de folosință și distrugere.
Argeș
Cursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi

Nouă persoane, care au pornit cu ATV-uri și autovehicule de teren în anumite zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.
Amatorii de off-road ilegal au fost depistați de jandarmi pe teritoriul comunelor Berevoiești și Lerești. Aceștia se deplasau pe drumuri aflate pe fonduri de vânătoare fără să aibă acordul celor care gestionează aceste perimetre cinegetice.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, respectiv cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și patru avertismente.
ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























