Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Răzvad. Centrul de asistență și tratament pentru persoanele vârstnice este aproape gata

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat astăzi, 22 aprilie 2026, în comuna Răzvad, unde a vizitat, împreună cu primarul Emanuel Spătaru, șantierele ce vizează execuția unor obiective de investiții importante, menite să aducă mai mult confort și civilizație pentru localnici.

„Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă și incertă, sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița pentru comuna noastră a rămas constant. De aceea, mulțumesc președintelui cât și întregii conduceri a CJD, pentru lucrurile bune pe care le facem împreună la Răzvad”, a transmis edilul Emanuel Spătaru.

Unul dintre obiectivele pe la care a trecut astăzi președintele CJD pentru a vedea cum decurg lucrările este Centrul de zi pentru asistență și tratament pentru persoanele vârstnice de la Valea Voievozilor. Această investiție mai are un pic și va fi dată la gata, cu toate cele de trebuință. Următorul pas este punerea unității la dispoziția bătrânilor din comună și nu numai. Precizăm că proiectul include și asistență la domiciliu pentru 25 de persoane cu dificultăți de deplasare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Voinești din 24 septembrie 2026

Publicat

pe

Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local Voinești, pe data de 24.09.2026, ora 16:00, la sediul acestuia, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2026;
2. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local Voinești și a membrului supleant pentru comisiile de evaluare a probei de interviu pentru unitatea de învățământ cu personalitate juridică Liceul Tehnologic Voinești.
3. Proiect de hotărâre privind desemnarea consilierilor locali în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Voinești, ca reprezentanți din partea Consiliului Local Voinești pentru anul școlar 2025-2026;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificărilor taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare (casnici) pentru solicitările depuse la Primăria Voinești, conform anexelor emise de ADI Management integrat al deșeurilor în județul Dâmbovița” pentru luna octombrie 2026;
5. Diverse.

PRIMAR,
SANDU GABRIEL

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

120.000 de euro pentru gospodărirea orașului Răcari. Va fi achiziționat un buldoexcavator performant

Publicat

pe

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a precizat că nu ratează nicio oportunitate de finanțare necesară în procesul de dezvoltare a localității. Ne-a informat edilul că, în aceste zile, a fost semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui buldoexcavator performant, care va intra în dotarea Serviciului de gospodărire al orașului. Suma de 120.000 de euro a fost obținută prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

„Odată cu semnarea contractului de finanțare, proiectul intră într-o nouă etapă. Urmează demararea procedurii de achiziție a utilajului și a atașamentelor, care vor contribui la creșterea capacității de intervenție și la îmbunătățirea serviciilor publice locale. Continuăm să atragem fonduri și să transformăm proiectele în investiții concrete pentru comunitatea noastră”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite