ACTUALITATE
Moreni. Competiția de motocros de pe Dealul Sângeriș, o adevărată școală a curajului!

Două zile de competiție la limita extremului pe circuitul deja celebru de la Sângeriș – Moreni, județul Dâmbovița. Pe dealurile de la marginea municipiului, s-a desfășurat, în zilele de 25 și 26 aprilie 2026, cea de-a doua etapă a Campionatului Național Individual al României la Motocros. La acest concurs, adevărată școală a curajului, s-au înscris peste 150 de participanți de la toate cluburile de profil din România, atât profesioniști cât și amatori, copii și tineri, care au combinat pasiunea pentru motociclism cu adrenalina, reușind să ofere miilor de urmăritori la fața locului un spectacol sportiv fascinant. Copii, tineri și bătrâni erau înșirați pe lângă culoarele de concurs până sus, sub poala pădurii. Solicitate pentru privitori, în special permitrele competiționale cu mare grad de dificultate, unde concurenții trebuiau să execute adevărate cascadorii, plonjând în aer, la câțiva metri înălțime și reușind ulterior să continue viguros cursa.

Am urmărit cu atenție ceea ce se întâmpla în toate sectoarele circuitului, zonele de antrenament, de verificare tehnică a bolizilor pe două roți, spațiile rezervate juriului, observatorilor, pentru spectatori, perimetrele de campare, de alimentație publică, totul organizat ca la carte. Ireproșabil. Un rol important în tot acest complex organizațional l-a avut administrația publică locală, primarul Gabriel Purcaru și echipa pe care o coordonează. Au vrut un eveniment reușit și le-a ieșit! Până la urmă, astfel de activități sportive de anvergură reprezintă cartea de vizită a municipiului Moreni, un brand, un nume care, ușor-ușor, duce la renumele localității, la atragerea turiștilor spre aceste meleaguri, chiar dacă, deocamdată, doar periodic, cu ocazia desfășurării unor astfel de competiții cu ecou național și internațional.

Am asistat astăzi, în cea de-a doua zi a concursului, înainte de intrarea în cursele oficiale, la antrenamentele libere pentru clasele 85 cc, MX 1, MX 2, MX 125. Nu ai fi zis că sunt doar exerciții, totul se consuma la un nivel superior. Echilibru, dedicație, vocație, ambiție. Pe circuitul de la Sângeriș, pentru două zile, s-a desfășurat un adevărat spectacol al curajului dus la extremis. Nu este tocmai ușor, la îndemâna oricui, să participe la o astfel de competiție. În afară de sutele de ore de antrenament, între sportiv și motocicletă trebuie să existe o simbioză, o legătură puternică, numai astfel poți învinge, poți ieși din situațiile limită care pot apărea pe parcursul traseului încărcat de imprevizibilitate și posibile capcane apărute din neant.

Ca să fie în ton cu competiția, cu spiritul sportiv, cu culorile acestor zile, primarul Gabriel Purcaru a renunțat la costum și cravată și s-a echipat într-o ținută șic de motociclist sportiv. Nu îi stătea deloc rău! Edilul s-a aflat în toate punctele cheie ale circuitului, atent la detaliile organizării. Astăzi, Gabriel Purcaru a avut și invitați. Pe la circuitul de la Sângeriș au trecut reprezentanții administrației publice județene. S-au aflat la momentul startului competițional, la etapa națională de profesioniști, printre miile de spectatori, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinte Luciana Cristea, prefectul județului Marian Tănase, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, președintele Administrației Fondului de Mediu – Florin Bănică, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculăescu, primari din județ, consilieri locali și județeni.

Corneliu Ștefan, președintele CJD, care a promovat în permanență sportul, spiritul competițional, inițiativele menite să aducă plus valoare și renume județului, a spus despre Campionatul de Motocros de la Sângeriș că nu este doar un reper important în calendarul național competițional, o etapă de referință pentru sportivii participanți, ci și o oportunitate de promovare a municipiului Moreni și a județului Dâmbovița.
„Sportul înseamnă disciplină, ambiție și depășirea limitelor personale. În același timp, este un factor important de educație și unitate în comunitate, motivând generațiile tinere. Felicit organizatorii pentru implicare și le urez mult succes tuturor sportivilor!’’, a fost mesajul transmis de Corneliu Ștefan – președintele CJD.
Primarul Gabriel Purcaru a precizat că, pe traseul de la Sângeriș, se concurează încă din anii ’80. Circuitul de motocros dintre dealurile Moreniului este unul cu tradiție și istorie. A mai spus primarul că, pentru a avea siguranța că totul o să fie perfect, a demarat pregătirile pentru această etapă competițională încă de anul trecut. Dotările și transformările realizate, a declarat spus Gabriel Purcaru, pot aduce acum pe circuitul de la Sângeriș un campionat de talie europeană. Una dintre dorințele primarului Gabriel Purcaru este aceea ca anul viitor să se desfășoare la Moreni o etapă balcanică de motocros. Vrea edilul să aducă la linia de start, aici, la Sângeriș, în Dâmbovița, sportivi din mai multe țări vecine. A mărturisit Gabriel Purcaru că, datorită amenajărilor excelente și competițiilor organizate, Circuitul de Motocros de la Sângeriș se află în top 3 la nivel național.
ACTUALITATE
Doliu la Muzeul Golești. Dragoș Miu s-a stins din viață la 58 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Unul dintre cei mai buni muzeografi de la Golești s-a stins din viață, în urma unei boli necruțătoare. Dragoș Miu a fost un coleg minunat, un istoric erudit, un muzeograf competent și apreciat la superlativ în lumea muzeală și de vizitatorii cu care era mereu în interacțiune.
A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, cu specializare pe ev mediu românesc și deținea un masterat în teologie cu misiunea de a sluji prin limbaj mimico-gestual. Era un fervent credincios și un pasionat de istorie. Știa multă carte și punea multă pasiune în tot ce făcea.
Noua, celor de la Muzeul Golești, ne va lipsi enorm Dragoș! Ne va lipsi foarte mult modul competent și serios în care își făcea treaba, pasiunea pe care o punea în toate întreprinderile, povestirile lui despre istorie și vizitele frecvente pe care le facea la mănăstiri și biserici, pe care le împărtășea cu noi toți! Abia împlinise 58 de ani! Și plecat mult prea devreme dintre noi!
Dragoș, n-o să te uitam niciodată! Dumnezeu să te odihnească în pace și Lumina!
ACTUALITATE
Informare ISJ Dâmbovița privind concursul pentru directori de școli

La nivelul județului Dâmbovița sunt scoase la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august–decembrie 2026, 196 de posturi (130 de posturi vacante de director și 66 de posturi vacante de director adjunct).
Pentru această etapă a concursului s-au înscris 202 candidați pentru 118 funcții de director și 58 de funcții de director adjunct, restul funcțiilor rămânând vacante în lipsa unor candidați înscriși. Din cei 202 candidați înscriși, 156 de candidați și-au exprimat o singură opțiune, 35 de candidați și-au exprimat două opțiuni și 11 candidați și-au exprimat 3 opțiuni, Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat permițând înscrierea unui candidat la maximum 3 posturi vacante.
Ulterior, sunt programate următoarele etape:
– desfășurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afișarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe, în data de 13 octombrie 2026;
– desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026;
– evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026;
– desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026;
– afișarea rezultatelor finale ale concursului, în data de 9 decembrie.
Probele din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt următoarele:
– proba pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului.
– proba scrisă, în cadrul căreia se evaluează cunoștințele de management şi legislație școlară.
– proba de interviu, cu următoarele etape:
evaluarea administrativă a proiectului managerial și a planului de acțiune realizat de candidat pentru unitatea de învățământ la care candidează;
evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale și a abilităților de rezolvare a unor situații-problemă, precum și evaluarea calității susținerii planului managerial.
Funcțiile de director/director adjunct, ce vor fi vacantate până la sfârșitul anului 2026, vor fi scoase la concurs în următoarea sesiune de concurs, estimată pentru perioada ianuarie – aprilie 2027.
Informare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița
Dâmboviţaacum o săptămânăSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 3 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 2 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 2 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!
ACTUALITATEacum o săptămână500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
Dâmboviţaacum 5 zileTârgovişte. Biciclistul lovit de un autoturism pe Calea Domnească a decedat


























