Connect with us

Dâmboviţa

Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgoviște oferă viitorilor absolvenți vizite ghidate de orientare la universități

Publicat

pe

45 de elevi din clasele a 12-a, selectați în cadrul proiectului pilot PNRR e:53 ”COLEGIUL ECONOMIC ION GHICA – Angajament pentru performanță în educație”, însoțiți de cadrele didactice Dumitrache Monica și Claudia Ilinca, au vizitat, joi – 14 mai 2026, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor din cadrul Universității Politehnice București.

A fost o zi în care viitorii absolvenți s-au simțit valorizați, au aflat ultimele detalii legate de oferta educațională din acest an și de modul în care pot face admiterea anticipată. Toate informațiile le-au fost oferite chiar de către doamna prodecan, conf. dr. ing. Cristina Petronela Simion, căreia îi mulțumim pentru disponibilitate și profesionalism!

În vizita prin campusul universitar, elevii noștri au avut oportunitatea de a participa la un amplu eveniment organizat de către Politehnica: INTERNATIONAL Fest, un festival dedicat studiilor de inginerie în limbi străine, ce sărbătorește uniunea educațională prin diversitate culturală, promovează schimburi interculturale și parteneriate internaționale. Elevii au fost entuziasmați și captivați de roboțeii prezenți la expoziția tehnologică, de parada drapelurilor internaționale și de multitudinea de concursuri și joculețe la care au luat parte. Efervescența acestui eveniment le-a creat sentimentul plăcut de a se simți studenți pentru o zi și de a-și face planuri mărețe de viitor!

Avem încredere în voi, dragi viitori absolvenți ai Colegiului Economic „Ion Ghica” și vă dorim mult succes la examenele care se apropie cu pași repezi!

O activitate similară a avut loc și luni, 11 mai 2026, la ASE București.

A consemnat,
Prof. Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Publicat

pe

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.

„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.

Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Publicat

pe

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.

Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.

UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite