Connect with us

Dâmboviţa

Deputata Carmen Holban a fost reconfirmată în funcția de președintă a OFSD Dâmbovița

Publicat

pe

Peste 650 de membre ale Organizației Femeilor Social Democrate din județul Dâmbovița s-au adunat, în această după-amiază, la Târgoviște, unde au participat la Conferința Județeană de Alegeri a OFSD. Principalul punct al întâlnirii l-a constituit alegerea unei noi conduceri a acestei structuri politice deosebit de importante în viața socio-politică și economică a județului.

Printr-un vot covârșitor, deputata Carmen Holban a fost reconfirmată în funcția de președintă a OFSD Dâmbovița.

La conferința Femeilor Social Democrate din județul Dâmbovița au fost prezenți Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte PSD la nivel național, lider al PSD Dâmbovița și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, deputata de Argeș Simona Bucura Oprescu – chestor al Camerei Deputaților și președinta OFSD România, Maria Lazăr -secretar general al OFSD, Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște, președinte PSD Târgoviște și secretar general al PSD Dâmbovița, deputata de Hunedoara Natalia Intotero – vicepreședinte al Camerei Deputaților, Mariana Gâju – primarul comunei Cumpăna și președinta Organizației Județene de Femei a PSD Constanța, deputata PSD de Botoșani Elisabeta Lipă – președinta Federației Române de Canotaj. Au mai participat reprezentanți ai organizațiilor social-democrate din țară și din localitățile dâmbovițene, primari, consilieri locali și județeni.

Lidera OFSD Dâmboviţa, Carmen Holban, a prezentat raportul de activitate al acestei structuri politice și moțiunea de candidatură sub titulatura „Curajul de a fi acolo unde contează”. Carmen Holban și-a propus ca, în următoarea etapă, să atragă noi membre în organizație, să susțină și să promoveze femeile în funcții de responsabilitate, să inițieze și să desfășoare campanii de sănătate și prevenție și să se implice în combaterea violenței împotriva femeilor.

Noua echipă de conducere a Biroului Permanent Județean OFSD Dâmbovița este formată din:
Președinte: Holban Georgeta Carmen
Prim-vicepreședinte: Cristea Marilena Luciana
Vicepreședinți: Stoican Adina, Bărboiu Luisa Mioara, Poșircă Maria, Ivașcu Virginia, Alexandrescu Georgeta, Oprescu Aurora, Boboaca-Mihăescu Doina-Nicoleta, Ionescu Ștefania, Dincă Georgeta, Costache Mioara, Stan Cornelia, Ilioan Elena Lilica, Rădulescu Iuliana Oana, Ioniță Ioana, Erich Agnes Terezia, Popa Georgeta, Radu Daniela, Păun Florența Ancuța, Niță Georgiana, Costache Carmen, Roșoiu Daniela Cerasela, Bărăscu Mirela și Minea Adriana.
Secretar executiv: Voinescu Ramona Florentina.

„Conferința de astăzi confirmă continuitatea unei echipe și deschide o nouă etapă de organizare și implicare. O etapă în care femeile social-democrate din județ își asumă un rol tot mai important în viața politică, administrativă și comunitară.

Carmen Holban și noua echipă OFSD Dâmbovița au primit mandatul de a continua munca desfășurată în ultimii ani și de a consolida una dintre cele mai puternice organizații de femei ale PSD.

Felicitări doamnei Carmen Holban și noii echipe OFSD Dâmbovița! Colegii din PSD Dâmbovița le transmit succes în noul mandat și încredere în proiectele pe care le vor duce mai departe pentru organizație și pentru comunitățile județului”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Publicat

pe

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.

„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.

Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Publicat

pe

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.

Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.

UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite