Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Poiana construiește o grădiniță nouă, cu fonduri europene nerambursabile

Publicat

pe

Primăria Poiana, din județul Dâmbovița, a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 5.182.000 lei pentru construirea unei grădinițe noi, cu două grupe, în care vor fi educați câte 20 de copii. Contractul cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia a fost semnat în luna aprilie 2026. Unitatea de învățământ preșcolar va avea o suprafață de 240 mp și dotări de ultimă generație. Lucrările propriu-zise vor demara imediat ce va fi finalizată procedura de licitație.

De altfel, primarul Marian Șerban a fost preocupat, chiar de la preluarea primului său mandat de edil, în anul 2004, să le asigure copiilor din comună o infrastructură educațională modernă, prietenoasă și sigură. De asemenea, și-a dorit să vină și în sprijinul părinților care nu aveau cu cine să îi lase pe cei mici cât timp mergeau la muncă. Astfel, Poiana a fost prima comună din județul Dâmbovița unde a fost realizat un centru de zi tip after school. Ulterior, la Poiana a fost dată în folosință prima creșă din mediul rural, în județul Dâmbovița, unitate amenajată cu fonduri europene nerambursabile pe structura centrului after school. Practic, administrația publică locală s-a adaptat noilor provocări survenite ca urmare a faptului că necesitățile locale s-au schimbat.

Reamintim și faptul că Primăria Poiana asigură gratuit transportul elevilor la școală, cu mijloace auto proprii, respectiv un microbuz 16+1 și unul 8+1, electric, primit în luna octombrie 2025, printr-un proiect implementat de Consiliul Județean Dâmboviţa. În total, au nevoie de transfer către unitățile de învățământ aproximativ 100 de copii din oasele I-VIII.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Fostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița

Publicat

pe

Marian Tanase, prefect al județului Dâmbovița până în primăvară, când PSD a ieșit de la guvernare, este, începând de astăzi, 20 iulie 2026, administrator public al județului Dâmbovița – funcție care era vacantă de o bună perioadă de timp.

Având în vedere modul în care a acționat ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, responsabil și extrem de implicat în relația cu reprezentanții comunităților locale, Marian Tănase este cu adevărat cea mai bună alegere pentru întregirea echipei de conducere a Consiliului Județean Dâmbovița. Îi urăm mult succes!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

VIDEO. Lucrări edilitar-gospodărești executate în orașul Titu

Publicat

pe

Primăria Titu, județul Dâmbovița, informează locuitorii orașului că, în ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări edilitar-gospodărești:
– Înlocuire elemente deteriorate ale mobilierului urban în Titu, Sălcuța, Plopu și Fusea;
– Curățenie și întreținere spații verzi, inclusiv toaletarea arborilor și arbuștilor în Titu, Sălcuța, Plopu, Fusea, Atârnați, Hagioaica și Titu-Târg;
– Prelungire branșament pentru iluminatul public în Titu, Hagioaica și Fusea;
– Cosire iarbă și întreținere spații verzi în Titu, Sălcuța, Plopu, Fusea, Atârnați, Hagioaica și Titu-Târg;
– Refacere marcaje treceri de pietoni și reparații trotuare.

De altfel, primarul Laurențiu Costache și-a asumat, la preluarea mandatului, în octombrie 2024, să facă din Titu un oraș mai curat, mai bine îngrijit și mai sigur, cu fiecare săptămână care trece, și, iată, se ține de cuvânt.

Reamintim, de asemenea, că mâine, 20 iulie 2026, se vor executa în Titu tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor, respectiv: țânțari, muște, omizi și gândaci.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite