Connect with us

ACTUALITATE

Universitatea „Valahia” din Târgoviște obține certificarea QS Stars și rezultate remarcabile în domenii-cheie ale activității academice

Publicat

pe

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a obținut certificarea în cadrul sistemului internațional de evaluare QS Stars, recunoaștere care reflectă activitatea instituțională în domenii esențiale ale activității universitare și oferă o imagine detaliată asupra calității serviciilor educaționale și a managementului academic – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

„QS Stars este un sistem internațional de evaluare a universităților, bazat pe participare voluntară, care analizează performanța instituțiilor de învățământ superior pe categorii specifice și acordă calificative de la 0 la 5 stele. Spre deosebire de alte clasamente, care ierarhizează instituțiile pe baza unor indicatori agregați, acest sistem evidențiază profilul fiecărei universități în funcție de punctele forte ale activității sale.

Procesul de certificare este precedat de un audit care include verificarea datelor și documentelor furnizate, evaluarea performanței în raport cu metodologia QS Stars și stabilirea calificativelor pentru categoriile analizate.

Săptămâna trecută, o delegație a Universității „Valahia” din Târgoviște a participat la QS Higher Ed Summit: Europe 2026, desfășurat la Budapesta, eveniment care a reunit factori de decizie și experți în domeniul învățământului superior din întreaga Europă. În cadrul summitului, universității i-a fost înmânat certificatul QS Stars, cu un calificativ general de 3 stele.

În urma evaluării, au fost obținute următoarele rezultate:
– 5 stele la categoria Guvernanță instituțională;
– 4 stele la categoria Educație;
– 4 stele la categoria Angajabilitatea absolvenților.

Certificarea QS Stars reprezintă o validare externă a modului în care Universitatea „Valahia” din Târgoviște își organizează și își dezvoltă activitatea academică, cu accent pe calitatea procesului educațional, deschiderea către colaborare internațională și adaptarea permanentă la cerințele mediului universitar, în beneficiul studenților, al comunității și al partenerilor instituționali”.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Președinte Camerei de Comerț Dâmbovița i-a expus ministrului Economiei problemele din turismul românesc

Publicat

pe

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița – Valentin Calcan a participat, ieri – 11 noiembrie 2026, în calitate de membru din partea Camerei de Comerț a României, la ședința Consiliului Consultativ al Turismului, prima la care a fost prezent noul ministru al Economiei – Daniel Zamfir, alături de consilierul său pe probleme de turism – Alin Burcea și de conducerea Direcției Turism din cadrul ministerului.

Dincolo de declarații și intenții de promovare mai eficientă a țării noastre ca destinație turistică, ne spune Valentin Calcan că au apărut primii pași concreți în direcția creșterii numărului de turiști străini în România, astfel:
– Semnarea acordului de parteneriat dintre ministerul nostru și Asociația Germană de Turism (DRV), organizație care reunește aproximativ 90% din piața germană a touroperatorilor și agențiilor de turism.
– Deschiderea unor noi oportunități pentru atragerea turiștilor din statele Golfului, o piață cu un potențial important pentru turismul românesc.

„În cadrul discuțiilor, am susținut implicarea activă a ministerului în Târgul de Turism al României, organizat de ROMEXPO săptămâna viitoare. Mă bucur că, în sfârșit, România va fi prezentă cu propriul stand de promovare!

Am adus în discuție și un subiect pe care îl consider esențial pentru dezvoltarea turismului românesc: necesitatea unor politici publice dedicate stațiunilor turistice de interes național. Consider că acest statut nu trebuie să rămână doar o clasificare administrativă, fără consecințe concrete.

Dacă statul român recunoaște o stațiune ca fiind de interes național, atunci trebuie să o și trateze ca pe una de interes național! Asta înseamnă prioritizarea investițiilor publice în infrastructură, programe dedicate de dezvoltare și promovarea acestor stațiuni ca destinații turistice reprezentative pentru România. Nu este suficient să acordăm un statut. Trebuie să îi dăm și valoare!

Am plecat de la această întâlnire cu mai mult optimism. Sper ca deschiderea manifestată astăzi să se transforme în politici publice coerente, investiții și rezultate concrete. România are un potențial turistic extraordinar. Este timpul să învățăm să îl valorificăm!”, a declarat Valentin Calcan – președintele CCIA Dâmboviţa și reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României în Comitetul Consultativ al Turismului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire furnizare apă în comuna Hulubești, din cauza unei avarii

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița a oprit furnizarea apei potabile in comuna Hulubesti, în această seară, în comuna Hulubești, începând cu ora 20:00 până la remediere, din cauza unei avarii pe conducta de aductiune zona Dealu Butoiului.

Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Conpania de Apă Târgoviște Dâmbovița își cere scuze abonaților pentru disconfortul creat.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite