SOCIAL
Tânăr reținut pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

Un tânăr din Cosmești, județul Teleorman, a fost reținut de polițiștii de la Secția Rurală Videle pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În fapt, la data de 13 iulie, pe un drum din comuna Cosmești, tânărul a condus un autoturism, deși nu posedă permis de conducere și s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările în acest caz sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.
Prahova
Bărbat găsit mort în apele râului Cricovul Dulce

Pompierii prahoveni, alături de reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei și un număr important de voluntari, au participat la o misiune de căutare a unei persoane dispărute de la domiciliu, din comuna Cocărăștii Colț, satul Ghioldum. Dispozitivul a fost suplimentat și cu o barcă de la Detașamentul ISU Ploiești, în vederea extinderii căutării și salvării pe râul Cricovul Dulce.
După mai multe ore de scotociri, din nefericire, bărbatul de 58 de ani dat dispărut a fost găsită decedat în undele apei curgătoare. Polițiștii cercetează acum împrejurările care au condus la producerea acestui eveniment tragic.
Dâmboviţa
Șofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71

Accident rutier, în această seară, pe DN71, în localitatea Mircea Vodă, în perimetrul unde se execută lucrări pentru extinderea și modernizarea drumului. Potrivit IPJ Dâmbovița, un bărbat, de 81 de ani, din municipiul Târgoviște, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a mașinii, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un canal de colectare a apei pluviale.
Șoferul și o pasageră din autoturism au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Bărbatul a fost testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
ACTUALITATEacum o ziDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 24 de oreȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum o ziOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 5 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 4 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























