Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Legea salarizării unitare trebuie să fie adoptată, altfel România pierde fonduri europene importante

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu critică PSD pentru faptul că se opune adoptării Legii salarizării unitare și îi acuză pe social democrați de ipocrizie. Spune parlamentarul liberal că acest act normativ ar fi trebuit adoptat încă de când PSD avea atât premier, cât și miniștri direct implicați.
„În timpul guvernării Bolojan, PSD a acceptat creșterea anvelopei salariale cu peste 8 miliarde de lei. Realitatea este simplă: proiectul prevede că nimeni nu pierde din venituri. 80% dintre bugetari vor beneficia de creșteri salariale importante, iar ceilalți 20%, cei cu veniturile cele mai mari, vor avea remunerațiile menținute sau majorate minimal. Pe de altă parte, această creștere de anvelopă salarială de peste 8 miliarde de lei, cât este prognozată în Legea salarizării unitare, înseamnă că va aduce un plus de venituri pentru fiecare dintre angajații din sistemul public”, a precizat Aurelian Cotinescu.
Deputatul PNL consideră că, lăsând la o parte retorica social democraților de a se opune adoptării, această Lege a salarizării unitare trebuie să treacă în Parlamentul României, mai ales că a fost negociată de cele patru partide care au alcătuit coaliția de guvernare, chiar dacă, ulterior, PSD a ieșit de la guvernare.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Ședință Consiliul Local Municipal Târgovişte 29 septembrie 2026

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni în ședință ordinară de lucru în data de 29 septembrie 2026, de la ora 14:00, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

ACTUALITATE
Oprire apă în comuna Mătăsaru, 29 septembrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Mătăsaru, satele Mătăsaru, Crețulești și Odaia Turcului, că întrerupe furnizarea apei, marți -29 septembrie 2026, între orele 06:00-16:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum 7 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum 7 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum 7 zileImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum 6 zileDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietarii cailor supuși la teste de greutate în târgul de la Runcu, amendați de polițiștii de la Protecția Animalelor!



























