Prahova
Incendiu locuință în Filipești Târg. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Trei echipaje de pompieri de la ISU Prahova au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie aflată pe strada Unirii din comuna Filipești Târg.
La sosirea militarilor, focul se manifesta pe o suprafață de 150 mp la nivelul etajului și podului unui imobil. Exista chiar riscul de a se propaga la o locuință învecinată.
O persoană în vârstă de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul feței. După ce a fost asistată medical, a fost transportată la spital. Alte trei persoane au primit îngrijiri la fața locului, dar au refuzat să meargă la spital. Se pare că incendiul a pornit de la un cablu electric neizolat corespunzător.
Prahova
Grav accident rutier pe DN1A în județul Prahova. Traficul a fost blocat

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN1A, în localitatea Izvoarele, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între un autocamion cu remorcă și un autoturism.
În urma impactului, cei doi ocupanți ai mașinii au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital. Una dintre victime a fost găsită blocată în autoturism, fiind extrasă de pompieri în stare de conștiență.
Traficul rutier pe DN1A a fost blocat. La fața locului au fost alocate mai multe echipaje ISU Prahova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.
Prahova
Pompierii din Prahova au salvat un bărbat căzut în albia râului Telega

Misiune de salvare contracronometru, în această după-amiază, în comuna Telega, județul Prahova. Pompierii au acționat în sprijinul unui bărbat de 70 de ani, care a căzut în albia râului Telega, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori.
Victima, care a fost găsită conștientă, dar prezentând un traumatism cranio-cerebral, a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.
Pentru reușita misiunii de salvare au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina și o ambulanță de la Garda de Intervenție Băicoi.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























