Connect with us

OPINII

De ce pierde România?

Publicat

pe

Inconsecvența politicienilor, jocurile de interese, de culise, găștile formate, fini și afini, nași, unchi, mătușe și nepoți, un cerc ciudat care se învârte nebunește, fără o țintă și nimeni nu îl mai poate opri! Un perpetuum mobile al dezastrului. Analfabetism funcțional. Posturi cheie în stat ocupate prin numiri partinice sau concursuri jalnice, în care cel bun este picat la interviul obligatoriu, la proba fizică sau la semnele de punctuație!

Dezinteresul manifestat față de țară. Colosal! Avalanșă! Totul de fațadă. Lipsa unor programe de guvernare stabile, sigure, cu rezultantă. Legislația schimbată continuu, ca la apelul bocancilor. Deloc în beneficiul românului. Întărirea statului spre absurd, cu tot tacâmul de favoruri, în detrimentul cetățeanului de rând, al mediului privat. Săracul poate să piară înăbușit în taxe, impozite și alte călușuri birocratice.

Statul a devenit ca o cetate de nepătruns, parcă nu mai contează ce se întâmplă dincolo de zidurile sale. Specialii, o clasă hrănită bine, care, în curând, își vor dori case și cartiere securizate deasupra pământului.

Demagogie crasă. Cât carul! Ăla mare, de pe cer! Politicieni orgolioși, ambiție personală. Își ascund slăbiciunea, nepriceperea și neputința în spatele unor discursuri pseudomilitante și patriotarde. Dincolo de cuvintele lor, reci, tip placă zgâriată, multe parcă create de AI, nu este nimic. Inerție!

Nu sunt capabili să facă nici un compromis dacă țara o cere, dacă este nevoie de o asemenea măsură. Nu stăpânesc această artă și nici nu vor. Pentru ei, pare mai important partidul din care fac parte decât țara! Doctrine? Care? Maculatură. Istorie. Totul are gust de ghiveci acru, din care noi suntem siliți să gustăm și să vomăm disperare.

Suntem împinși cu bună știință într-un vortex al deznădejdii, din care nu știm dacă mai scăpăm. Noi, cei de acum, și, din păcate, și generațiile viitoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Improvizația, ca politică…

Publicat

pe

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!

Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!

Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?

Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!

Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Al patrulea nominalizat, între a fi sau a nu fi votat!

Publicat

pe

După cum stau lucrurile astăzi, marea gloată a politicienilor noștri, ăștia pe care îi avem, mai mult de catifea și alte țesături caracterologice ușoare, în frunte cu președintele Nicușor Dan, exclud alegerile anticipate. Faptul că acest greoi organism politic și sistemul care îl butonează au ajuns la cea de-a patra nominalizare a unui premier, într-un total dezacord cu Constituția țării și cu opțiunile electoratului exercitate la alegerile din 2024, arată clar că este nevoie să iasă iar cine trebuie! Alegerile anticipate reprezintă pentru păpușarii politici un pericol imens. Un culoar al imprevizibilității pe care le este frică că nu pot să-l mai controleze, iar încă o anulare a alegerilor ar fi prea gogonată. Așa că aceasta este ultima incercare înainte de apariția întrebărilor, confuziei și a tensiunii sociale.

Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, trebuie înscăunat premier. Dacă vine dinspre direcția Paris, are greutate, susținere. Cu excepția celor de la AUR, care își păstrează consecvența de a nu-l vota și de a cere anticipate, toate celelalte partide adulmecă, îi dau ocheade și jonglează cu declarațiile de la o zi la alta. Vezi liderul PSD, Sorin Grindeanu, care își schimbă discursul rapid, ceea ce ne pune pe gânduri. În structura textului expus, am remarcat că există destul loc pentru a întoarce căruța în favoarea lui Luca Niculescu. Și pare că o va face. Din trei mișcări.

Liberalii, deocamdată, nu s-au prezentat la apel. Testează marea cu degetul. Dar, cu siguranță, după ce Luca Niculescu va scoate posibilii miniștri de la cutie, vor băga și picioarele în apă. După „frăgezirea” lui Ilie Bolojan, cum spunea maestrul Ion Cristoiu, prin audierea la DNA Iași, înainte de nominalizare, șansele lui Luca Niculescu au crescut. Se face pârtie!

USR-iștii disimulează neimplicarea în susținerea lui Luca Niculescu, dar nu trebuie crezuți pe bune. Reprezentanții acestui partid, de-a lungul timpului, au dat dovadă că au dexteritate la efectuarea unor manevre politice. Este clar, cu PSD-ul nu mai vor să guverneze, dar nici nu vor să-și arate atașamentul pentru Luca Niculescu, așa, pe față! Vor să îi lase pe social democrați să facă acest pas. Mâine este posibil să se întâmple. De dragul stabilității! S-a aranjat deja dialogul direct între Sorin Grindeanu, liderul PSD, și premierul desemnat. Dacă acesta din urmă îi promite lui Grindeanu că decuplează România de la politicile falimentare ale lui Ilie Bolojan, Guvernul Niculescu va trece. Apoi, vedem noi ce o mai fi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite