Connect with us

ACTUALITATE

Expoziție a sculptorului dâmbovițean Liviu Brezeanu la Muzeul de Artă din Târgoviște

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați expoziția de artă „VOLUM ȘI CULOARE” a artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu, până duminică, 31 ianuarie 2027, organizată la parterul Muzeului de Artă, în sala de expoziții temporare.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 20 octombrie 2026, ora 1400, în prezența criticului Marius Tița, la Muzeul de Artă din Târgoviște.

Prin această expoziție itinerantă „Volum și culoare” dorim să prezentăm o mică parte din creația artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu, destul de modest prin numărul de apariții pe simeze în evenimente expoziționale personale, debutul său fiind acum aproape 35 de ani la Galeria Albă din Târgoviște.

Liviu Brezeanu, de origine din Vârfuri (Dâmbovița), este un sculptor care preferă căldura și textura lemnului de nuc, dar căruia nu-i este străin nici bronzul ori marmura. Astfel, artistul și a terminat studiile universitare la București, în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Sculptură, promoția 1984, atelierul sculptoiței Geta Caragiu; în paralel, prin ductul pastelului pe hârtie, ca exercițiu de pregătire a ideilor pentru lucrările sculptate, folosește ca mijloc de expresie linia și culoarea. A ajuns să expună la muzeul din Târgoviște pentru întâia dată în cadrul Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, secțiunea sculptură, care s-a materializat într-un premiu la ediția din anul 1998 cu lucrarea „Generații”. A participat, din studenție și până în prezent, la numeroase expoziții de grup, bienale, saloane de sculptură mică în muzeele și galeriile de artă din țară (București, Buzău, Giurgiu, Bușteni, Pucioasa, Târgoviște, Târgu Mureș), dar și din afara granițelor la Veneția și Changchun – China.

Expoziția reunește o selecție de lucrări de sculptură și grafică, care definesc portretul artistului dâmbovițean Liviu Brezeanu; aici, observăm consecvența stilistică a volumelor, în cazul sculpturii, și a liniei – pentru grafică – care urmează forme line, sinuoase specifice: zborului, corpului uman fragmentat (seriile de Torsuri, Siluete, Păpușari), al subiectelor ce reflectă iubirea (seriile: Familie, Inimi, Cupluri). În lucrările de sculptură se observă influența formelor lui Henry Moore – după cum amintea criticul Gheorghe Vida – dar expresia este mult mai caldă și apropiată, precum este și personalitatea artistului Liviu Brezeanu, lucru dat atât de dimensiunile mici și modeste ale sculpturilor, cât mai ales de materialul utilizat – lemnul care prezintă o textură, nuanță și dispoziție naturală, organică și firească.

Vă așteptăm cu drag să vă bucurați pentru câteva momente la Muzeul de Artă (Calea Domnească 185) din Târgoviște, admirând lucrările pline de lirism ale artistui Liviu Brezeanu, care s-a afirmat în sculptura românească contemporană prin talent, constanță și dedicare!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite